
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ședință a Colegiului Ministerului Apărării Naționale
În cadrul discuțiilor, a fost prezentată o analiză a organizării și funcționării sistemului medical militar și nevoile de reglementare a achizițiilor și asigurării logistice din acest domeniu. Cu această ocazie, conducerea militară a ministerului a prezentat și concluziile rezultate în urma desfășurării exercițiilor și antrenamentelor de mobilizare din anul 2017.
De asemenea, au fost prezentate informări despre sistemul de comunicații și informatic al Forțelor Armate ale României și forțele și mijloacele care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara statului român în anul 2018.
La lucrări au participat șefii departamentelor și structurilor centrale ale ministerului.
***
Colegiul Ministerului Apărării Naționale este organ cu rol consultativ constituit la nivelul M.Ap.N., abilitat să analizeze și să propună ministrului apărării naționale măsuri în legătură cu documentele ce vizează aspectele majore ale armatei.
Colegiul își desfășoară activitatea în ședințe ordinare trimestriale sau în ședințe extraordinare, având rolul de a analiza problemele ce vizează, în principal, politica de apărare, organizarea, pregătirea și înzestrarea forțelor armate, capacitatea de reacție a armatei, participarea la exerciții sau misiuni în comun cu armatele altor țări.
Secția Presă