MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 317
Informatie de presa

Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general-locotenent Gheorghe Catrina, va dona, joi, 14 iulie 2005, familiilor afectate de inundații din localitatea Pustiniș, județul Timiș, bunuri materiale în valoare aproximativă de 1 miliard de lei, din partea personalului forțelor aeriene române.

Suma a fost colectată printr-o acțiune voluntară, la care a participat întregul personal al Forțelor Aeriene Române, și a fost folosită pentru cumpărarea de obiecte electro-casnice de folosințã îndelungată, respectiv 90 de frigidere și 90 de aragazuri.