
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Jurnaliști din Republica Moldova, în vizitã în România
Secretarul de stat Nicolae Nasta a primit miercuri, 13 decembrie, la sediul M.Ap.N., o delegație de jurnaliști din Republica Moldova care efectueazã, în perioada 10-16 decembrie, o vizitã de documentare în țara noastrã.
Nicolae Nasta a salutat, în numele Ministerului Apãrãrii Naționale, deschiderea, la Chișinãu, a Biroului de Legaturã al Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord în Republica Moldova, ceea ce va contribui, în opinia sa, „la consolidarea în continuare a dialogului politic și a cooperãrii practice cu NATO, fãrã însã a aduce atingere principiului neutralitãții constituționale a Republicii Moldova”.
De asemenea, a precizat cã România susține parcursul european al Republicii Moldova și colaborarea cu Alianța Nord-Atlanticã. „Activitatea de astãzi contribuie la punerea în valoare a parteneriatului bilateral, unul deosebit de important pentru noi”, a concluzionat secretarul de stat.
Vizita celor treisprezece jurnaliști din Republica Moldova se desfãșoarã la inițiativa Centrului de Informare și Documentare privind NATO de la Chișinãu. Programul cuprinde vizitarea unor unitãți militare reprezentative pentru toate categoriile de forțe ale Armatei, precum și prezentarea unor instituții militare de învãțãmânt.
De asemenea, reprezentanții mass-media din Republica Moldova vor participa la masa rotundã cu tema ”Reflectarea în mass-media a tematicii militare naționale și NATO”, alãturi de reprezentanți din presa civilã și militarã româneascã și de cei ai Diviziei de Diplomație Publicã a NATO, Ministerului Afacerilor Externe, Universitãții Naționale de Apãrare ”Carol I” și Universitãții București.
Biroul presã