MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 8
Semnarea contractului de achiziție a transportoarelor PIRANHA V

Ceremonia de semnare a acordului cadru și contractului subsecvent pentru achiziția a 227 de transportoare blindate pentru trupe 8x8 PIRANHA V și a suportului logistic inițial a avut loc vineri, 12 ianuarie, în prezența premierului Mihai Tudose și a viceprim-ministrului Marcel Ciolacu, la sediul Ministerului Apărării Naționale.

Astfel, se materializează Acordul de cooperare semnat de Ministerul Economiei și C.N. Romarm S.A. cu producătorul General Dynamics.

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a apreciat că astăzi ”a fost făcut un pas important pentru Forțele Terestre Române și pentru implementarea programului asumat de către Guvern a înzestrării Armatei României” și ”s-a reușit implicarea industriei naționale de apărare, care trebuie stimulată prin crearea de locuri de muncă și performanța industriei de profil”.

Începând cu anul 2018, se va realiza gradual producția și integrarea transportorului blindat în țara noastră. MApN va fi dotat cu facilitatea de mentenanță care să asigure necesitățile de întreținere pe întreaga durată de viață a echipamentelor și vor fi puse la dispoziție simulatoare pentru instruirea în condiții optime a echipajelor ce vor deservi aceste echipamente.

Transportorul blindat PIRANHA V este cea mai avansată platformă pentru transport trupe, dotată cu sisteme moderne de protecție balistică și putere de foc, la cel mai înalt nivel de dotare existent în NATO.

Imagini de la ceremonia de astăzi pot fi găsite pe www.mapn.ro/evenimente.

x x x

Guvernul României a adoptat, pe 29 noiembrie 2017, hotărârea prin care s-au aprobat circumstanțele și procedura specifică aferente primei etape a programului esențial de înzestrare „Transportor blindat pentru trupe 8x8”, în vederea atribuirii unui acord-cadru de furnizare a 227 de transportoare blindate și derivate pe platforma PIRANHA 5 și a suportului logistic inițial către General Dynamics European Land Systems - Mowag GmbH.

Transportorul blindat pentru trupe 8x8 constituie un mijloc de transport al grupei de infanterie, precum și al structurilor de sprijin, absolut necesar pentru îndeplinirea misiunilor specifice de către Forțele Terestre Române. Acest vehicul asigură o mobilitate sporită și o protecție corespunzătoare personalului îmbarcat pe timpul executării misiunilor specifice, în orice zonă de relief, indiferent de timp, anotimp sau condiții meteorologice.