MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 97
Întâlnire a conducerii M.Ap.N. cu comandantul Misiunii ”Resolute Support”

Agenda vizitei de lucru a conducerii Ministerului Apărării Naționale în Afganistan - care a avut loc între 10 și 12 aprilie - a cuprins și o întâlnire cu generalul John W. Nicholson, comandantul Misiunii Resolute Support (RSM), desfășurată la cartierul general din Kabul.

În cadrul întrevederii, la care a fost prezent și șeful Statului Major al Apărării, general Nicolae Ciucă, au fost abordate subiecte referitoare la evoluțiile din mediul de securitate regional și la contribuția Armatei României la îndeplinirea obiectivelor RSM în Afganistan.

Ministrul Fifor a făcut cunoscut că țara noastră sprijină eforturile de stabilizare din regiune și că participarea la misiunea Resolute Support reprezintă o prioritate pentru România. „Țara noastră este un aliat credibil și consecvent în cadrul NATO și un partener strategic al Statelor Unite. Am început misiunea în Afganistan împreună, o vom duce la bun sfârșit împreună”, a spus ministrul apărării naționale.

De asemenea, ministrul Fifor a făcut cunoscut că, la nivel educațional, țara noastră și-a asumat rolul de coordonator academic în cadrul Programului de dezvoltare a învățământului în domeniul apărării, care are ca scop consolidarea activității instituțiilor de învățământ afgane ce activează în zona securității și apărării, subliniind, în context, că România a găzduit, recent, un workshop NATO pe această temă.

La finalul întâlnirii, ministrul apărării naționale și șeful S.M.Ap. au mulțumit generalului Nicholson pentru sprijinul acordat celor peste 700 de militari români care își îndeplinesc, în prezent, misiunile în Afganistan.