MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 115
Vizită în Regatul Hașemit al Iordaniei

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, va efectua, în perioada 28 aprilie - 2 mai, o vizită în Regatul Hașemit al Iordaniei, în vederea participării la reuniunea "Procesul Aqaba". În acest context, va fi primit de Majestatea Sa, Regele Abdullah al II-lea bin al-Hussein, la Palatul Regal din Aqaba, și va avea o întrevedere cu Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore al Forțelor Armate Iordaniene, general-locotenent Mahmoud Freihat.

Procesul Aqaba este o platformă de dialog strategic, lansată la inițiativa Majestății Sale, Regele Abdullah al II-lea bin al-Hussein, în 2015, și are ca scop coordonarea acțiunilor comunității internaționale pe tema luptei împotriva terorismului și extremismului.

Până în prezent, s-au desfășurat patru reuniuni cu caracter transregional, țările participante împărtășind aceleași preocupări pentru consolidarea stabilității și securității, indiferent de contextul geopolitic sau geostrategic al regiunii din care fac parte (au participat reprezentanți ai statelor din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Est, Vest, Asia de Sud-Est și Balcani).

Actuala rundă de discuții va fi coprezidată de Regele Abdullah al II-lea bin al-Hussein al Iordaniei și Taro Kono, ministrul afacerilor externe al Japoniei, cu participarea unor reprezentanți la nivel înalt (miniștri de externe, ai apărării, de interne, justiție și înalți funcționari din cadrul structurilor naționale de securitate) din SUA, Canada, Marea Britanie, Franța, Germania, Olanda, Spania, Italia, România, precum și funcționari de rang înalt din cadrul ONU, NATO și UE.