
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Participarea șefului Statului Major al Apărării la „Inițiativa celor Trei Mări”
În cadrul panelului „Oportunități de cooperare regională în industria de apărare”, generalul Nicolae Ciucă a vorbit despre eforturile depuse de Armata României în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate și creșterii interoperabilității cu armatele statelor membre ale NATO și UE.
Șeful Statului Major al Apărării a subliniat importanța alocării a două procente din PIB pentru apărare, precizând că noile achiziții, alături de îmbunătățirile ce vor fi aduse tehnicii deja existentă, vor contribui la crearea unui sistem militar performant, capabil să se adapteze la contextul regional de securitate și să fie în măsură să sprijine creșterea securității euro-atlantice și regionale.
„Cooperarea în industria de apărare contribuie la cheltuirea mai eficientă a bugetului alocat, la creșterea interoperabilității și la dezvoltarea industrială”, a mai adăugat generalul Nicolae Ciucă.
„Initiațiva celor Trei Mări” reunește 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră - Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.
Biroul presă