
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ordin în vederea încadrării funcțiilor de psiholog din Armata României
Documentul stabilește cadrul procedural prin care psihologii, care în prezent sunt încadrați în M.Ap.N. în categoria personalului civil, pot opta pentru dobândirea calității de cadru militar în activitate. Astfel sunt stabilite, printre altele, criteriile care trebuiesc îndeplinite pentru chemarea în activitate, data până la care personalul își poate exprima opțiunea de a deveni militar, precum și testele eliminatorii de aptitudini și calendarul desfășurării acestora.
De asemenea, în instrucțiuni se precizează că funcțiile civile ocupate cu personal civil pot fi transformate în funcții militare numai cu condiția ca personalul respectiv să-și exprime acordul în acest sens și să poată dobândi calitatea de cadru militar în activitate, în condițiile legii. În caz contrar, respectivele funcții vor rămâne în continuare funcții civile.
Ordinul de ministru a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar prevederile lui vor fi aplicate până la data de 31 decembrie 2018.
Recrutarea resurselor umane reprezintă un domeniu prioritar pentru Ministerul Apărării Naționale, atragerea persoanelor motivate și eligibile din punct de vedere educațional, aptitudinal, medical și moral fiind o necesitate și o obligație a instituției militare.
Referitor la stadiul înființării Centrului național militar de psihologie și sănătate comportamentală, vă precizăm că la nivelul Ministerului Apărării Naționale au fost aprobate documentele necesare în acest sens, urmând ca structura să devină operațională începând cu data de 01.11.2018. Acesta va avea în subordine, la nivel teritorial, trei Secții de psihologie operațională, dispuse în București, Bacău și Sibiu, organizate pe principiul proximității teritoriale, pentru a răspunde nevoii de acces facil al personalului la servicii de asistență psihologică profilactică și de recuperare psihologică, precum și activități de evaluare psihologică periodică, conform cerințelor legislative în vigoare.
Biroul presă