MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 343
DISCURSUL MINISTRULUI APÃRÃRII NAȚIONALE CU OCAZIA SÃRBÃTORIRII ZILEI VETERANILOR

Ziua de 11 noiembrie este o datã importantã în istoria recentã a Armatei României. Este Ziua Veteranilor, în care îi sãrbãtorim pe militarii care ne-au reprezentat cu profesionalism, curaj și dedicație în ultimele decenii în teatrele de operații, dar și ziua în care ne plângem eroii, pe cei 29 de camarazi care și-au pierdut viața în misiuni de luptã în Afganistan, Irak și Bosnia-Herțegovina. Ei sunt adevãrate modele de patriotism și demnitate, care au pus dragostea de țarã mai presus de orice, asemeni predecesorilor de acum 100 de ani - „generația Marii Uniri” - care au avut un ideal național pe care l-au împlinit cu prețul jertfei supreme pe câmpurile de luptã ale Marelui Rãzboi.

Împreunã cu noi își cinstesc astãzi eroii toate țãrile Europei, iar data de 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a intrat în memoria colectivã drept momentul în care a intrat în vigoare Armistițiul între puterile Antantei și Germania, în urma cãruia se punea capãt Primului Rãzboi Mondial. Aceastã zi a intrat în istorie drept unul dintre cele mai puternice repere atunci când se vorbește despre rãzboi, pace și eroi ai acțiunilor militare.

Din pãcate, pentru noi 11 noiembrie are și o altã semnificație, fiind ziua în care, în anul 2003, am pierdut primul militar, pe sublocotenentul (post-mortem) Iosif-Silviu FOGARAªI, în Teatrul de Operaþii din Afganistan. Alți 28 de eroi l-au urmat de atunci în sacrificiu, amintindu-ne tuturor cât de prețioasã este libertatea. Numele lor stã înscris la loc de onoare pe monumentele care le sunt dedicate, în inimile camarazilor de arme și în sufletele familiilor. Suntem datori, în numele lor, sã ducem mai departe tradiþiile ºi renumele Armatei României, sã consolidãm statutul ºi prestigiul militarului român.

Recunoștințã și respect datorãm, în egalã mãsurã veteranilor celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, care vã sunt modele nu numai dumneavoastrã, celor care v-ați îndeplinit misiunile în teatrele de operații, ci întregii societãții românești. Pentru curajul ºi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadã pe timpul rãzboiului, pentru faptul cã au trecut cu bine ºi cu fruntea sus peste greutãþile vieþii îi asigurãm de întreaga noastrã preþuire. Sunt oameni care au fãurit istoria și ale cãror nume se aflã în filele ce descriu faptele eroice dovedite pe câmpurile de bãtãlie pentru apãrarea Patriei ºi pãstrarea fiinþei Neamului Românesc.

Ne îndreptãm, astãzi, gândurile bune și spre cei aproape 1.000 de militari care se aflã în prezent în teatrele de operații. Ei au fost și rãmân unii dintre cei mai buni ambasadori ai României, ale cãror acțiuni impecabil executate alãturi de militarii armatelor aliate și partenere au demonstrat valorile fundamentale prin care românii sunt cunoscuți în lume: solidaritatea, loialitatea, profesionalismul desãvârșit.

Cu acest prilej important, vã asigur, dragi militari, cã nu existã prioritate mai mare pentru noi decât aceea a asigurãrii condițiilor necesare îndeplinirii misiunilor dumneavoastrã în teatrele de operații sau acasã, în activitatea de zi cu zi. Și mã refer atât la cele de muncã – echipamente și dotãri moderne și performante, cât și la cele de viațã.

Suntem în plin proces de înnoire a tehnicii militare, iar armata României va avea dotãri moderne. Acest lucru este imperios necesar, noile achiziții contribuind la consolidarea rolului țãrii noastre de pilon regional de stabilitate ºi securitate în cadrul NATO ºi al Uniunii Europene, în aceastã perioadã complicatã din punct de vedere al securitãții pe Flancul Sud-Estic al Alianței și în zona Mãrii Negre.

La ceas de sãrbãtoare, vã mulþumesc, dragi ºi bravi veterani, pentru tot ce aþi fãcut în slujba țãrii și a Armatei României ºi vã adresez, de Ziua Dumneavoastrã, cele mai calde ºi sincere felicitãri, multã sãnãtate ºi împliniri personale.

La mulți ani!