Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 345


Ziua Statului Major al Apărării


Luni, 12 noiembrie, în prezența ministrului apărării naționale, Mihai Fifor, și a șefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, personalul Statului Major al Apărării a sărbătorit 159 de ani de la înființare.

Activitatea a debutat cu o expoziție de carte, urmată de o ceremonie militară de depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori la Monumentul Eroilor din incinta Ministerului Apărării Naționale, adunare solemnă, prezentarea documentarului istoric despre Marele Cartier General al Armatei Române în Războiul de Întregire (1916-1919) și proiectarea filmului „Amintirea Maresalului Constantin Prezan”, în Aula Alexandru Ioan Cuza.

„Rolul Statului Major al Apărării rămâne la fel de important și astăzi, în contextul de securitate a cărei complexitate o cunoaștem atât de bine. Sunteți cei de la care se așteaptă nu doar viziune ci și capacitatea de a interpreta datele prezentului, nu doar identificarea corectă a priorităților, ci și soluții pentru implementarea lor cu eficiență și în termenul cel mai scurt posibil.

Așteptările sunt mari în ceea ce vă privește, atât din partea celor aflați la vârful ierarhiei în conducerea statului, cât și de la cei ce încadrează eșaloanele subordonate. Sunt încredințat că veți onora și depăși aceste comandamente.

România continuă să aloce două procente din PIB pentru apărare, lucru ce face ca Planul pentru înzestrarea Armatei Române pentru perioada 2017-2026 să fie dezvoltat și implementat cu rigurozitate, rolul dumneavoastră fiind esențial. Suntem în plin proces de modernizare a Armatei României, care reprezintă acum o construcție compatibilă cu armatele celorlalte state din NATO și Uniunea Europeană. Pregătirea personalului se face la un nivel intens, atât în țară, cât și peste hotare, pe coordonatele esențiale ale creșterii interoperabilității armatei noastre în plan aliat și în relația cu partenerii stategici. În teatrele de operații, militarii noștri sunt angrenați în misiuni complexe, alături de aliații și partenerii noștri”, a specificat ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, în mesajul adresat de Ziua Statului Major al Apărării.

Generalul Nicolae Ciucă a felicitat întregul personal al Statului Major al Apărării pentru activitatea desfășurată „Datorită implicării dumneavoastră, specialiștii din Statul Major al Apărării, toate acțiunile în mediu multinațional ale militarilor români sprijină semnificativ eforturile pe care Armata României le face pentru a demonstra că este, în continuare, un aliat credibil, un actor regional responsabil, care contribuie efectiv și eficient la menținerea securității și stabilității, atât la nivel European, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Am încredere că, împreună, vom dezvolta capacitatea Statului Major al Apărării de a construi o armată puternică și respectată, pregătită să își îndeplinească cu succes misiunea față de țară.”


***


Statul Major al Apărării este organismul superior de concepție și comandă al Armatei Române, care are un rol esențial în pregătirea armatei și a națiunii române pentru apărare.

Statul Major al Apărării a fost înființat la 12 noiembrie 1859, de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, și a fost una dintre cele dintâi structuri cu caracter statal, care a început procesul complex, dificil și laborios de construcție a organismului militar.

Pe parcursul existenței sale, Statul Major al Apărării și-a dovedit pe deplin utilitatea atât prin rolul pe care l-a avut în procesul alert al unificării cât și ulterior în modernizarea reală a tânărului organism militar românesc, perfecționarea funcțională a structurilor de conducere, optimizarea operațională a instrucției, îmbunătățirea înzestrării, ridicarea standardelor de aplicare și de evaluare a educației militare.

Prin structura sa suplă și eficientă, dispunând de un corp de cadre cu înaltă expertiză și experiență în funcții de comandă și concepție, Statul Major al Apărării este pivotul central în domeniile planificării, organizării, operaționalizării și conducerii structurii de forțe. Subordonat nemijlocit Ministerului Apărării Naționale, Statul Major al Apărării se dovedește, în prezent, o structură modernă, capabilă să intervină eficient în cadrul sau în afara teritoriului național.

La nivelul NATO și al Uniunii Europene, șeful SMAp este membru al Comitetului Militar al NATO (NATO-MC), respectiv, al Comitetului Militar al UE (EUMC).


Biroul presă