
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Paradă Militară Națională la București și ceremonie militară la Alba Iulia, de Ziua Națională a României - 1 Decembrie
Detașamentele de militari străini vor fi din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina.
Tot în București va avea loc sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I.
În garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 15.30, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, va avea loc ceremonia militară la care vor lua parte aproximativ 1.600 de militari și specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații și Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu aproximativ 150 mijloace tehnice și 23 de aeronave militare. În blocurile de defilare se vor regăsi militari și tehnică ale armatei poloneze.
Pe timpul ceremoniilor din București și Alba Iulia vor fi executate câte 21 de salve de artilerie.
Ceremoniile militare din cele două orașe vor putea fi urmărite și online, accesând pagina de facebook a Ministerului Apărării Naționale (https://www.facebook.com/mapn.ro/).
Activități similare vor avea loc în marile garnizoane din țară, cu participarea reprezentanților Armatei României, precum și în teatrele de operații în care se află în misiune militari români. Cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, Drapelul național va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
* * *
•Pentru buna desfășurare a Paradei Militare Naționale, Brigada Rutieră București va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra restricțiilor rutiere pe arterele care converg către Piața Arcul de Triumf, pentru zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie.
•Folosirea dronelor (Remotely Piloted Aircraft Systems - RPAS) în spațiul aerian unde se desfășoară manifestările dedicate Zilei Naționale este interzisă, conform prevederilor articolului 12 din Hotărârea de Guvern nr. 912/2010.
•Recomandăm publicului spectator să vină la ceremonii, pe cât posibil, fără bagaje voluminoase.
* * *
În atenția jurnaliștilor:
•Pentru Parada de 1 Decembrie, accesul carelor de transmisie (DSNG-uri) în Piața Arcul de Triumf din București se va face doar vineri, 30 noiembrie, până la ora 18.00 (după finalizarea antrenamentului).
•Jurnaliștii acreditați la eveniment vor avea sâmbătă, 1 Decembrie, acces pietonal doar prin Bulevardul General Constantin Prezan (Piața Charles de Gaulle) până la ora 08.30.
Biroul presă