MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 378
SPORTIVII ANULUI 2018 AI CSA STEAUA BUCUREȘTI

Miercuri, 12 decembrie, de la ora 9.00, la sediul M.Ap.N. va avea loc, în prezența ministrului apărării naționale, Gabriel Leș, evenimentul „SPORTIVII ANULUI 2018”, în cadrul căruia vor fi premiați cei mai buni performeri ai CSA „Steaua București”, sportivi care s-au evidențiat, în acest an, în competiții interne și internaționale.

De asemenea, în cadrul ceremoniei vor fi acordate titlurile de „Sportivul anului 2018” și „Echipa anului 2018”.

La festivitate vor participa sportivii laureați și antrenorii acestora, reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării Naționale, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ministerului Tineretului și Sportului, precum și președinți ai federațiilor naționale. Au fost, de asemenea, invitați să participe mari campioni ai clubului Steaua, dar și foști comandanți ai CSA.

Jurnaliștii care doresc să ia parte la eveniment vor fi așteptați miercuri, 12 decembrie, între orele 08.15 și 08.30, la sediul Ministerului Apărării Naționale (intrarea PC 3, dinspre Hotel Marriott). Accesul se face pe baza buletinului/cărții de identitate și a legitimației de presă.