MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 352
INFORMATIE DE PRESA

Forțe și mijloace din cadrul Ministerului Apărării Naționale continuă să acționeze pentru ajutorarea sinistraților și înlăturarea efectelor inundațiilor în județele Bacău, Vrancea, Galați, Buzău și Brăila.

Astfel, în această dimineață, de la Direcția Administrativă și Servicii a M.Ap.N. a plecat spre județul Vrancea un transport constând în materiale de construcții (10 tone ciment, 28 suluri carton asfaltat), alimente (2 tone), cizme de cauciuc (200 perechi) și haine. Cu ajutorul bisericilor din comunele Nănești și Măicănești, ajutoarele armatei au fost îndreptate direct către locuitorii cei mai afectați de inundații. Alte aproximativ 30 de tone au fost transportate spre localități din județul Brăila pe 20 iulie a.c., la plecarea convoiului fiind de față ministrul apărării naționale, Teodor Atanasiu, iar pentru săptămâna viitoare Direcția Administrativă și Servicii pregătește un alt transport de ajutoare.

De asemenea, în zona Comănești, Ciobănuș, Asău, aproximativ 200 militari de la unități din Bârlad, Bacău, Piatra Neamț, București și Iași lucrează pentru decolmatarea gospodăriilor, a căilor de comunicații și canalelor de scurgere, reconstrucția drumurilor distruse de aluviuni și repunerea în funcțiune a unui pod peste râul Trotuș.

Militari din Focșani acordă sprijin pentru transportul și distribuția de ajutoare la Vama Focșani, Dumitrești și Chiojdeni, iar la Mărăcineni 65 de geniști buzoieni reconstruiesc unul din cele trei poduri pe suport de lemn, lucrare prevăzută să se finalizeze în această săptămână.

La Cosmești, județul Galați se află în funcțiune două bucătării de campanie în care se prepară și distribuie aproximativ 800 porții de hrană zilnic, iar în județul Brăila militari din Brigada 10 Geniu continuă lucrările pentru refacerea drumului dintre localitatea Latinu și mănăstirea Măxineni.