MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 13
Întâlnirea conducerii M.Ap.N. cu atașații țãrilor UE și partenere, cu prilejul începerii mandatului României la Președinția Consiliului UE

Secretarul de stat pentru politica de apãrare, planificare și relații internaționale, Nicolae Nasta, și șeful Statului Major al Apãrãrii, generalul Nicolae Ciucã, s-au întâlnit astãzi, 22 ianuarie, cu atașați ai apãrãrii din statele membre UE și din statele partenere, acreditați la București, în cadrul unei recepții organizate, în Sala de Marmurã a Palatului Cercului Militar Național, cu prilejul preluãrii mandatului Președinției Consiliului Uniunii Europene de cãtre România.

„În contextul provocãrilor actuale care se aflã în fața Europei, România va face toate eforturile pentru a-și îndeplini angajamentul de a contribui la consolidarea unitãții și coeziunii Uniunii Europene. În acest sens, deviza Președinției noastre, „Coeziunea – o valoarea europeanã comunã”, reflectã pe deplin nevoia imperioasã de unitate și cooperare între membrii Uniunii Europene,” a arãtat secretarul de stat Nasta în alocuțiunea sa.

„Din perspectiva Ministerului Apãrãrii Naționale, Politica de Apãrare și Securitate Comunã a UE va fi tema centralã a agendei noastre pe timpul exercitãrii Președinției Consiliului UE. Mandatul nostru se va concentra pe asigurarea continuitãții în eforturile de asigurare a celor mai adecvate mecanisme și instrumente cu care Uniunea Europeanã sã poatã rãspunde amenințãrilor de securitate curente și viitoare, în concordanțã cu nivelul de ambiție stabilit prin Strategia Globalã a Uniunii Europene. În același timp, în viziunea noastrã, dimensiunea de securitate și apãrare a UE trebuie dezvoltatã în deplinã complementaritate cu NATO și cu obiectivul consolidãrii legãturilor transatlantice,” a mai subliniat Nicolae Nasta.

La rândul sãu, generalul Nicolae Ciucã a reliefat faptul cã „statele noastre și Europa se confruntã, astãzi, cu un context internațional de securitate foarte complex, definit de evoluții importante care afecteazã, în mod semnificativ, stabilitatea și securitatea internaționalã. Spectrul de provocãri se întinde de la acțiuni agresive în deplinã nerespectare a legislației internaționale la extinderea terorismului internațional și proliferarea armelor de distrugere în masã. Aceste provocãri impun Uniunii Europene sã fie mereu pregãtitã pentru a avea capacitãți de rãspundere adecvate și sã-și asume un rol important în ceea ce privește contribuția la securitatea globalã.”

„Din punct de vedere militar, România va contribui la eforturile generale depuse de cooperarea permanentã în domeniul apãrãrii (PESCO) pentru consolidarea integrãrii apãrãrii europene și va continua sã acționeze pentru consolidarea proiectelor legate de dezvoltarea capacitãților de apãrare. Credem cã PESCO va oferi statelor membre posibilitatea de a-și îmbunãtãți capacitãțile de apãrare prin participarea la inițiative bine coordonate”, a concluzionat șeful Statului Major al Apãrãrii, generalul Nicolae Ciucã.