
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Militari români rãniți în Afganistan
Patru militari români au fost rãniți sâmbãtã, 13 aprilie, în jurul orei 10 (ora României), când o coloanã de vehicule blindate MRAP (Mine Resistant Ambush Protected – vehicule rezistente la exploziile minelor și protejate împotriva ambuscadelor) operate de militarii Batalionului 300 Protecția Forței “Sfântul Andrei”, aflați în misiune în zona de responsabilitate din Provincia Kandahar, Afganistan, a fost atacatã cu un dispozitiv exploziv improvizat, urmat de un atac cu armament ușor de infanterie executat de insurgenți.
Infanteriștii români au acționat conform procedurilor și au respins atacul insurgent, având sprijin terestru și aerian din partea forțelor americane.
Cei patru militari rãniți în urma incidentului au fost evacuați pe cale terestrã cãtre spitalul militar al Bazei Aeriene Kandahar, toți fiind conștienți și în stare stabilã.
În urma evaluãrii medicale, militari au fost internați, doi dintre ei cu fracturi în zona membrelor inferioare, unul cu traumatism cranian închis și cel de al patrulea cu fracturã toracalã. Starea lor este stabilã.
Detalii cu privire la identitatea militarilor implicați în acest incident vor fi fãcute publice, conform procedurilor-standard aplicabile, numai dupã informarea familiilor acestora.
Conducerea MApN este informatã în permanențã despre situație și urmãrește cu atenție evoluția de sãnãtate a militarilor.
Biroul presã