MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 90
Activități de instruire în comun cu partenerul american

Aeronave F/A-18 Super Hornet aparținând Forțelor Navale ale Statelor Unite ale Americii și aeronave F-16 Fighting Falcon din dotarea Forțelor Aeriene Române au desfășurat joi, 25 aprilie, activități de antrenament în comun în spațiul aerian al României, în Baza 86 Aeriană de la Borcea și Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu.

Activitățile de instruire în comun cu partenerii americani au constat în misiuni de realimentare în aer a avioanelor. Operațiunile de realimentare s-au realizat cu un avion cisternă KC-135 Stratotanker, aparținând 100th Air Refueling Wing din cadrul USAFE (United States Air Forces in Europe), avion special destinat pentru realizarea realimentării în aer a avioanelor cu reacție.

***

Activitatea de zbor a aeronavelor F/A-18 Super Hornet aparținând Forțelor Navale ale Statelor Unite ale Americii are ca scop principal demonstrarea puterii aliate în zona de Sud-Est a Europei și contribuie la sporirea încrederii României privind implicarea Statelor Unite ale Americii în asigurarea securității regionale prin furnizarea măsurilor de reasigurare în zona de Sud-Est a Alianței Nord-Atlantice.

Realimentarea în aer este procesul de transfer al combustibilului de aviație dintr-o aeronavă militară special destinată (cunoscută sub denumirea generică de “aeronavă cisternă”) și o altă aeronavă (ex: de luptă, de transport, de control și supraveghere aeriană – AWACS) care are capacitatea de a fi realimentată în aer, pe timpul zborului.

Desfășurarea unei astfel de operațiuni implică o sincronizare perfectă, între aeronava care este realimentată, denumită generic “aeronavă primitoare”, și aeronava cisternă. Pentru a realiza această sincronizare, “aeronava primitoare” trebuie să se poziționeze la câțiva metri în spatele aeronavei cisternă și mai jos decât aceasta și să zboare cu aceeași viteză și înălțime pe tot parcursul procesului de transfer al combustibilului. Atât aeronava cisternă cât și aeronava (sau aeronavele) “primitoare” vor zbura în formație standard și vor fi permanent sub controlul și monitorizarea structurilor de dirijare ale traficului aerian, responsabile de controlul și siguranța zborurilor în zona sau ruta respectivă.

Scopul realimentării în aer constă în creșterea razei tactice de acțiune, mărirea timpului de zbor (datorită faptului că aeronava nu mai este nevoită să se întoarcă în bază pentru alimentare), ceea ce conduce la creșterea operativității misiunilor de luptă. Operațiunea se realizează prin intermediul unui sistem care asigură “cuplarea” aeronavei cisternă cu “aeronava primitoare” și transferul combustibilului.