
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Cinci militari români rãniți în Afganistan
Cinci militari din Batalionul 300 Protecția Forței "Sfântul Andrei", care se aflã în misiune în Afganistan, au fost rãniți vineri, 24 mai, în jurul orei 12.30, ora României, în timp ce executau o misiune de patrulare mixtã împreunã cu militari americani, în zona de responsabilitate.
Pe timpul executãrii misiunii, mașina de luptã de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacatã cu un dispozitiv exploziv improvizat.
Militarilor li s-a acordat primul ajutor și au fost evacuați pe cale aerianã la Spitalul Militar ROL III din Baza Aerianã Kandahar. Cei cinci militari sunt conștienți și starea lor de sãnãtate este stabilã.
Detalii cu privire la identitatea militarilor implicați în acest incident vor fi fãcute publice, conform procedurilor-standard aplicabile, numai dupã informarea familiilor acestora.
Conducerea M.Ap.N. este informatã în permanențã despre situație și urmãrește cu atenție evoluția de sãnãtate a militarilor.
Biroul presã