MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 165
Tabăra de vară pentru cercetași

Cea de-a XIII-a ediție a „Taberei de vară pentru cercetași” a debutat luni, 15 iulie, la Predeal, fiind găzduită de Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” cu sprijinul Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” București.

Activitatea este organizată de Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția informare și relații publice, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului și Asociația de Caritate din Armata României „CAMARAZII”, fiind sprijinită de Statul Major al Forțelor Terestre și Direcția Calitatea Vieții Personalului din M.Ap.N.

Desfășurată sub deviza „Fii cel mai bun! Fii la înălțime!”, tabăra are ca temă activitatea vânătorilor de munte, principalele obiective fiind însușirea de către tinerii cercetași a unor cunoștințe de bază despre Armata României, profesia militară, diferite structuri militare, precum și dezvoltarea și punerea în valoare a calităților fizice, spiritului de competiție și de echipă ale tinerilor participanți.

Timp de șapte zile, vor fi organizate activități interactive prin care participanții vor fi inițiați în procedee de cercetare terestră și de orientare în teren, tehnici de alpinism și de supraviețuire în condiții de izolare, metode de traversare a unui curs de apă și alte elemente de tactică militară.

Totodată, tinerii vor participa la întreceri sportive (volei, baschet, fotbal), vor vizita unități militare aparținând Forțelor Terestre Române din județul Brașov și Covasna, precum și obiective turistice din zonă.

La tabără vor participa 42 de elevi, fete și băieți, din întreaga țară – 8 elevi fiind selecționați cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, ceilalți fiind câștigători ai competiției naționale desfășurată on-line, pe web-site-ul www.mapn.ro/tabara, în perioada 29 martie – 21 aprilie 2019.

„Tabăra de vară pentru cercetași” beneficiază de sprijinul următorilor sponsori: S.C. Adina S.R.L., Confeximp MOD ELO V S.R.L. și Asociația Aeronautică Română.

Persoană de contact: colonel Mihaela Iliescu, tel. 0771.701.025.