MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 218
Forțele Aeriene Române intervin în județul Alba

O aeronavă C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, din dotarea Forțelor Aeriene Române, a decolat astăzi, 23 octombrie, pentru a interveni în sprijinul forțelor de intervenție ale ISU Alba, care acționează împotriva unui incendiu din zona Buceș, munții Vulcan, la limita dintre județele Alba și Hunedoara.

Misiunea se efectuează ca urmare a aprobării ministrului apărării naționale, Gabriel Leș, la solicitarea secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Aeronava este operată de către un echipaj format din căpitan-comandorul Florin Ianculescu, locotenent-comandorul Romeo Gîrz și maiștrii militari Maftei Țebrean și Gabriel Stancu.