MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 10
Autoevaluarea Forțelor Terestre Române pentru anul 2019

Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu a participat astăzi, 16 ianuarie 2020, la ședința anuală de autoevaluare a Statului Major al Forțelor Tereste (SMFT), activitățile desfășurate pe parcursul anului 2019 fiind trecute în revistă de generalul-maior Dorin Blaiu.

Potrivit datelor prezentate de comanda SMFT, în ceea ce privește instruirea militarilor din cadrul unităților și marilor unități subordonate, dincolo de activitățile curente de pregătire profesională au fost planificate, organizate și desfășurate un număr de 12 exerciții importante, atât în țară cât și în străinătate, la care au participat aproximativ 20.000 de militari, dintre care 9.000 din state membre ale NATO și partenere.

Pentru anul 2020, structurile Forțelor Terestre Române vor rămâne angajate în importante evenimente de instrucție, în context multinațional și întrunit, la exerciții naționale și în afara spațiului național. Structuri ale SMFT vor fi implicate și în activități de instruire multinaționale în marja exercițiului „Defender Europe 20”, care va fi desfășurat de armata Statelor Unite ale Americii în acest an în Europa, ca parte a Operațiunii „Atlantic Resolve”.

Potrivit normativelor Parlamentului României, ale CSAȚ și ale eșaloanelor superioare în domeniul misiunilor în afara teritoriului statului român, ca rezultat al caracteristicilor mediilor operaționale externe în care se acționează, Forțele Terestre Române au rămas, și în anul 2019, din punct de vedere al dislocării personalului, echipamentelor și tehnicii militare, principalul contributor al Armatei României la misiuni externe.

Forțele Terestre ale Armatei României au avut în anul 2019 și vor păstra și în anul 2020, în țară, pachete de forțe „în așteptare” - dislocabile la ordin - în măsură să răspundă și să se integreze în cadrul unor capabilități ale NATO în vederea executării unor posibile operații ale Alianței. De asemenea, structuri ale acestei categorii de forțe sunt nominalizate și se instruiesc ca forțe de rezervă pentru misiuni și operații ale NATO, ONU, UE, OSCE sau de tip coaliție.
În perspectivă, obiectivele principale ale SMFT pentru anul 2020, enunțate de generalul-maior Dorin Blaiu și aprobate de conducerea Ministerului Apărării Naționale, sunt: dezvoltarea sistemului de comandă-control, demonstrarea capacității de reacție a categoriei de forțe pentru descurajare militară prin derularea unui continuu program de exerciții și de executare a misiunilor, crearea unor capabilități de răspuns pregătite să respingă eventuale acțiuni agresive la adresa României și, nu în cele din urmă, finalizarea procesului de modernizare a învățământului militar.

„Toate obiectivele pe care ni le-am propus pentru anul 2020 vor fi îndeplinite. Avem toate premisele să reușim deoarece planurile sunt întocmite, bugetul este alocat și, ceea ce este cel mai important, Forțele Terestre Române dețin personalul calificat să ducă la bun sfârșit acest lucru”, a concluzionat generalul-maior Dorin Blaiu la finalul ședinței de autoevaluare.