
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Situația cu intervențiile MApN pentru limitarea rãspândirii COVID-19
În perioada 25 aprilie, ora 6.00 – 26 aprilie, ora 6.00, un numãr de 2.363 militari și 544 mijloace tehnice au acționat, în București și în țarã, în 435 misiuni de întãrire a prezenței, asigurarea fluidizãrii traficului și sprijin triaj epidemiologic la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Românã, patrulare și sprijinirea forțelor MAI în activitãți de ordine publicã în Capitalã și în alte localitãți din țarã, transport de echipamente medicale și alte materiale, însoțire convoaie de transport persoane.
În același interval, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militarã „Cantacuzino” au fost prelucrate un numãr de 585 teste pentru depistarea infectãrii cu SARS-CoV-2, fiind în curs de finalizare un numãr de 460 de probe.
O aeronavã C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române a efectuat sâmbãtã, 25 aprilie, un zbor pe ruta București – Milano și retur pentru transportul în Italia a 90 mii de mãști de protecție tip FFP 2 din rezerva de contramãsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, constituitã în România, achiziționate de cãtre țara noastrã pe baza unui grant în valoare de 10 milioane € semnat de DSU/IGSU cu Comisia Europeanã prin Direcția Generalã Protecție Civilã și Operațiuni Umanitare Europene– DGECHO. La întoarcere, aeronava MApN a adus în țarã echipa formatã din 15 medici și asistenți medicali români, însoțitã de un ofițer de legãturã al IGSU, care a acționat la Milano sub egida Mecanismului de protecție civilã al Uniunii Europene, în sprijinul sistemului medical italian, în contextul mãsurilor de combatere a epidemiei COVID-19, precum și echipamente medicale donate de Statul Vatican, prin bunãvoința Sfântului Pãrinte Papa Francisc, autoritãților locale din orașul Suceava.
Militarii Batalionului 49 Apãrare CBRN „Argeș” din Pitești continuã misiunea de decontaminare și dezinfectare a cãilor rutiere din municipiul Suceava.
De asemenea, la Timișoara, în incinta stadionului CFR, s-a finalizat ridicarea corturilor din zona de carantinã și continuã instalarea modulelor Sistemului Modular Medical de Izolare și Tratament.
* * *
Prin regulile stabilite de cadrul legislativ (OUG 1/1999, cu modificãrile și completãrile ulterioare), coordonarea la nivel național a tuturor acțiunilor circumscrise implementãrii mãsurilor stabilite prin decretul de instituire a situației de urgențã revine Ministerului Afacerilor Interne. Ministerul Apãrãrii Naționale are rol de sprijin și au fost luate toate mãsurile pentru asigurarea forțelor și mijloacelor MApN în situațiile în care va fi necesarã alocarea lor, pe tipurile de misiuni pentru care vor exista solicitãri.
Militarii sunt pregãtiți sã sprijine autoritãțile în zonele unde va fi necesarã intervenția armatei.
Biroul presã