MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 185
Aniversarea zilei de 9 Mai

Drapelul național al României și drapelul Uniunii Europene au fost înălțate pe catarg sâmbătă, 9 Mai, la sediul Ministerului Apărării Naționale, în cadrul unei ceremonii în format restrâns organizată cu prilejul aniversării Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial și Zilei Uniunii Europene.

În contextul epidemiologic actual și ținând cont de misiunile Armatei României în sprijinul autorităților publice pentru aplicarea măsurilor de limitare a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, marcarea acestei zile cu triplă semnificație pentru istoria poporului român se va face sub deviza “Mereu la datorie!”.

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a subliniat, în mesajul său transmis cu această ocazie, că ”astăzi, 9 Mai 2020, ne amintim de trei date istorice: Independența de Stat a României, încheierea celui de Al Doilea Război Mondial și Ziua Europei. Însă, cu certitudine, fără eroii acestor zile, fără medicii și personalul medical al României, civili și militari deopotrivă, fără dedicarea adevăraților militari, mulți dintre români nu ar fi avut ocazia să privească, cu încredere și speranță, spre viitor!”.

x x x

La 9 mai 1945 a fost semnat, la cartierul general sovietic din Berlin, actul de capitulare necondiționată a Germaniei, care a marcat astfel sfârșitul, în Europa, al celei mai mari și mai sângeroase conflagrații mondiale din toate timpurile - Al Doilea Război Mondial.

De la declarația din 9 mai 1950 a ministrului de Externe al Franței, Robert Schuman, considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene, țările europene și-au concentrat energiile către stabilirea unei noi forme de cooperare politică, menită să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Un an mai târziu, a fost semnat Tratatul de la Paris, care prevedea crearea unui astfel de organism, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, devenită ulterior parte a Uniunii Europene.

Pentru România, 9 mai are și o a treia semnificație, fiind ziua în care, în 1877, Mihail Kogălniceanu rostea, în plenul Adunării Deputaților, Declarația de Independență a României, act care consfințea înscrierea definitivă a țării pe harta Europei. Afirmarea neatârnării României avea să fie împlinită, în lunile următoare, de către Armată, pe câmpurile de bătălie de la Grivița, Smârdan și alte redute cucerite cu sânge și sacrificii.