
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ziua Imnului Național - Mesajul ministrului apãrãrii naționale transmis cu acest prilej
La București, ceremonia a fost organizatã în Piața Tricolorului, din fața Palatului Cercului Militar Național, în prezența prim-ministrului Ludovic Orban și a secretarului de stat din MApN, Simona Cojocaru. Ceremonia a cuprins un serviciu religios și un concert susținut de Muzica Reprezentativã a MApN care a intonat, în succesiune istoricã, și Imnurile Naționale pe care le-a avut, de-alungul timpului, țara noastrã.
O ceremonie similarã a fost organizatã și la sediul MApN, în prezența secretarului de stat Marius Bãlu.
Ziua Imnului Național a fost proclamatã prin Legea nr. 99/1998 și se sãrbãtorește, în fiecare an, la 29 iulie.
***
MESAJUL MINISTRULUI APÃRÃRII NAȚIONALE CU OCAZIA MARCÃRII ZILEI IMNULUI NAÞIONAL
- 29 iulie 2020 -
Patria, Poporul și Armata au nevoie de simboluri care au suflet prin trãirile și aspirațiile strãmoșilor, simboluri în care ne regãsim tot timpul dar mai ales atunci când mândria de a fi român ne pãtrunde, ne copleșește. Imnul și Drapelul ne reprezintã ca națiune în fața întregii lumi, de aceea cred cã nu existã român care sã nu tresarã în momentele solemne în care aude Imnul național cu ocazia manifestãrilor publice, dupã ce sportivii români urcã pe podium sau cu orice altã ocazie, atunci când vede drapelul tricolor ridicându-se pe catarg în acordurile imnului.
Promovat în contextul revoluționar al anului 1848, pentru versurile patriotice compuse de Andrei Mureºanu în susținerea libertãþii ºi unitãþii de neam, „Deșteaptã-te Române!” a cucerit pentru totdeauna inimile românilor, prin mesajul sãu profund, dãtãtor de speranțã și înãlțãtor în același timp. Dincolo de importanța sa pentru spațiul spiritual românesc, cântecul are și o valoare europeanã pentru cã atunci, în 1848, românii susțineau idei similare cu celelalte mișcãri revoluționare din Europa, solidaritate între națiuni care s-a dezvoltat încã din zilele urmãtoare izbânzii revoluției pariziene.
Fiecare dintre noi ne regãsim în cele douã simboluri importante ale statalitãții și unitãții României, noi toți și fiecare în parte însuflețim Imnul și Drapelul. Iar prin cele douã simboluri noi suntem cei care dãm tãrie și putere statului și armatei. Imnul Național aparține Patriei și deopotrivã fiecãruia dintre noi.
Imnul Național face parte din viața militarilor, începând cu jurãmântul de credințã fațã de Patrie și Popor. El se intoneazã în deschiderea oricãrei ceremonii militare, îi însoțește în momentele de bucurie, îi însoțește oriunde în lume, în misiuni, exerciții și teatre de operații și îi însoțește pe ultimul drum pe ostașii cãzuți la datorie.
Ziua de astãzi este o sãrbãtoare a conștiinței naționale, este un prilej sã ne aducem aminte, o datã în plus, de valorile ce ne unesc pe noi toți românii. Sã fim mândri de istoria noastrã, amintitã și prețuitã în versurile Imnului Național unul din simbolurile principale ale statului și poporului român. „Deșteaptã-te Române!” a parcurs alãturi de popor și armatã principalele momente de cumpãnã din istoria modernã și contemporanã a României.
La mulți ani, de Ziua Imnului Național!
Trãiascã România!
Biroul presã