MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 257
Centrul de Excelențã NATO în domeniul HUMINT din Oradea a împlinit 10 ani de la înființare

Șeful Statului Major al Apãrãrii, general-locotenent Daniel Petrescu, a participat miercuri, 29 iulie, la ceremonia organizatã cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înființarea Centrului de Excelențã NATO în domeniul HUMINT din Oradea.

La festivitate au mai luat parte reprezentanți ai unor structuri ale Alianței Nord-Atlantice și ai națiunilor contributoare.

„Faceți parte dintr-o structurã de elitã a NATO, iar rezultatele muncii, expertizei și dãruirii dumneavoastrã se regãsesc în aprecierile constante ale aliaților și partenerilor noștri. Centrul de Excelențã de la Oradea a devenit principalul agent de transformare al Alianței în domeniul HUMINT, prin dezvoltarea și implementarea de politici și strategii noi, în scopul îmbunãtãțirii capabilitãților operaționale în beneficiul forțelor aliate și al desfãșurãrii cu succes a misiunilor și operațiilor NATO”, a declarat șeful Statului Major al Apãrãrii.

***

Centrul de Excelențã NATO în domeniul HUMINT (HCOE) din Oradea a fost acreditat și activat ca organizație militarã internaționalã de Consiliul Nord-Atlantic la data de 29 iulie 2010. Într-un deceniu de activitate, 1.400 de specialiști au fost pregãtiți aici pentru misiuni în domeniul culegerii de informații.

În afarã de specialiști din România, la Oradea lucreazã experți din opt țãri aliate - Cehia, Grecia, Polonia, Slovacia, Slovenia, SUA, Turcia și Ungaria.

Datoritã rezultatelor excelente obținute de personalul sãu, Centrul de Excelențã de la Oradea a devenit principalul furnizor de expertizã HUMINT (informații din surse umane) în cadrul serviciilor de informații militare din NATO.