
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Elicopter al Forțelor Aeriene Române, avariat in Mali
Un elicopter IAR-330 Puma L-RM din cadrul detașamentului Carpathian Pumas a fost avariat de o furtunã luni, 10 august, în jurul orei 17.00, ora României. Aeronava se afla la sol, în baza Douentza din Mali. Niciun militar nu a fost rãnit în urma acestui incident.
Militarii români executau, cu douã elicoptere IAR-330 Puma L-RM, o misiune de recunoaștere și aterizaserã pentru realimentare pe Baza ONU din Douentza, înainte de a se întoarce în locația de bazã din Gao.
Pe timpul staționãrii în Baza Douentza, s-a manifestat o furtunã violentã, în urma cãreia unul dintre cele douã elicoptere a fost rãsturnat.
Comandantul detașamentului românesc dislocat în Mali a numit o comisie de cercetare a circumstanțelor producerii acestui incident.
* * *
Din luna octombrie 2019, România contribuie, pentru o perioadã de un an, la eforturile internaționale de menținere a pãcii cu un detașament al Forțelor Aeriene format din 120 de militari și 4 elicoptere IAR-330 Puma L-RM participant la Misiunea Multidimensionalã Integratã ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA).
Biroul presã