MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 289
Participarea conducerii MApN la „Black Sea and Balkans Security Forum 2020”

Conducerea Ministerului Apărării Naționale va participa, în zilele de 4 și 5 septembrie, la cea de-a patra ediție a „Black Sea and Balkans Security Forum”, eveniment organizat de New Strategy Center la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a fost invitat să participe vineri, 4 septembrie, la panelul cu tema „De ce contează Marea Neagră? Ce putem face pentru o regiune mai sigură?”, alături de ministrul apărării din Ucraina, Andriy Taran, și de fostul comandant suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul (r) Philip M. Breedlove.

Tot astazi, șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, va participa alături de comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul Tod D. Wolters, la panelul „Provocări emergente de securitate pentru flancul estic al NATO: Anticiparea imprevizibilului”.

De asemenea, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul-maior Viorel Pană, va lua parte la sesiunea dedicată temei „Spațiu: cooperare, rivalitate sau confruntare? Cum putem evita un război stelar?”.

Sâmbătă, 5 septembrie, secretarul de stat și șef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, va participa la panelul „Industria de apărare a UE și proiectele PESCO în perioada de criză. Oportunități pentru Europa de Est”.
* * *

“Black Sea and Balkans Security Forum” este un forum regional de securitate care aduce în România invitați cu o vastă experiență profesională, pentru a dezbate provocările clasice și emergente de securitate din zona Mării Negre și regiunea Balcanilor.

Înalți oficiali români și străini, oficiali ai NATO și UE, reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în domeniul relațiilor externe și securității naționale, alături de invitați din zona academică din țară și străinătate vor dezbate teme de interes pentru securitatea României și a zonelor învecinate.

Evenimentul este organizat de New Strategy Center în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și cu sprijinul instituțional al Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Externe.