
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ceremonia de recepție a primului sistem de rachete sol-aer PATRIOT
Ceremonia de recepție a primului sistem de rachete sol-aer PATRIOT va avea loc joi, 17 septembrie, începând cu ora 11.00, la Centrul Național de Instruire pentru Apãrare Antiaerianã „General de brigadã Ion Bungescu” de la Capu Midia, județul Constanța.
Echipamentele principale din compunerea primului sistem PATRIOT de rachete sol-aer cu bãtaie mare din dotarea Forțelor Aeriene Române au început sã soseascã în România din luna august și au fost transportate la Centrul Național de Instruire pentru Apãrare Antiaerianã „General de brigadã Ion Bungescu”, unde se desfãșoarã testarea de acceptanțã și recepția.
Jurnaliștii interesați sã asiste la eveniment sunt rugați sã transmitã pânã miercuri, 16 septembrie, ora 13.00, pe adresa de e-mail: proff@roaf.ro, datele de identificare (nume, prenume, seria și numãrul actului de identitate, instituția media pe care o reprezintã și numãrul de telefon, numãrul de înmatriculare al carului pentru reportaj). Reprezentanții mass-media sunt așteptați joi, 17 septembrie, în intervalul orar 09.30 – 10.00, la sediul Centrul Național de Instruire pentru Apãrare Antiaerianã „General de brigadã Ion Bungescu” de la Capu Midia, jud. Constanța. Persoanã de contact: colonel Ionuț Neamu, telefon: 0724 348 252.
* * *
Prin intrarea în dotare a sistemelor de rachete sol-aer cu bãtaie mare PATRIOT, Armata României își va crește capacitatea defensivã și de descurajare, asigurându-se o mai bunã apãrare a spațiului aerian național, parte a spațiului aerian al NATO.
Achiziționarea sistemelor PATRIOT a fost stabilitã prin Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilitãții de apãrare aerianã cu baza la sol”, aferentã programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bãtaie mare (HSAM)”. Documentul prevedea atribuirea contractelor Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru achiziționarea a șapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configurația 3+, din producția curentã (noi), respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanțã, muniției necesare, pachetului de suport logistic inițial și a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice și cu regim special.
Promulgarea legii a fost precedatã de obținerea aprobãrii prealabile a Parlamentului României privind inițierea achiziției, conform prevederilor art. 51 alin. (2) din OUG 114/2011, datã fiind valoarea estimatã mai mare de 100 milioane de euro, și obținerea aprobãrii Departamentului de Stat al SUA privind posibila vânzare cãtre România a unor sisteme Patriot.
România a achiziționat o configurație modernã hardware și software de sisteme PATRIOT aflate în serviciu, testatã în luptã, capabilã sã angajeze toate tipurile de amenințãri aeriene actuale.
Contractorii principali ai pachetului de echipamente și servicii aferente sistemelor PATRIOT sunt companiile americane Raytheon și Lockheed-Martin.
Biroul presã