MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 370
Medicul rănit la Piatra Neamț, transportat în Belgia

Medicul de la Spitalul Județean Piatra Neamț rănit în incendiul care a izbucnit la unitatea sanitară în cursul zilei de ieri, în urma căruia a suferit arsuri grave, este transferat duminică, 15 noiembrie, la Spitalul Militar “Regina Astrid“ din Bruxelles, pentru tratament de specialitate.

Transferul pacientului se realizează cu un avion C-27J Spartan al Forțelor Aeriene Române, în condiții speciale, cu asistență medicală specializată asigurată, pe toată durata transportului, de o echipă din cadrul Ministerului Apărării Naționale și SMURD București.

Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian duminică dimineață, la ora 7.30.

Pacientul va fi preluat de medicii militari belgieni, care vor stabili, după finalizarea procedurilor de evaluare medicală, conduita terapeutică și de suport medical.