Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ministrul apărării naționale și șeful SMAp, la exercițiul RAPID FALCON
La exercițiu participă peste 130 militari români și americani cu 30 de mijloace tehnice, printre care se numără două sisteme mobile de artilerie - HIMARS din cadrul Brigăzii 41 Artilerie Terestră americane dislocată în garnizoana Grafenwoehr din Germania, și trei lansatoare multiple de rachete – LAROM din cadrul Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani.
Activitatea are ca scop dezvoltarea și consolidarea cooperării militare dintre Forțele Terestre ale României și cele ale Statelor Unite ale Americii, și reprezintă o oportunitate de dezvoltare a parteneriatului dintre cele două mari unități de artilerie în perspectiva dotării structurilor Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” cu echipamente HIMARS, începând cu anul 2021.
RAPID FALCON este un exercițiu cu termen scurt de notificare, ce presupune deplasarea rapidă în teren, executarea tragerii și defluirea personalului și tehnicii în cazărmile de dislocare la pace și se va desfășura, succesiv, în două locuri, în intervalul orar 12.30-19.30. Astfel, în Baza 57 Aeriană, începând cu ora 13.30, va avea loc sosirea echipamentelor și vor fi organizate declarații oficiale, iar în Poligonul Capu Midia, începând cu ora 15.30, vor avea loc tragerile cu sistemele de artilerie.
Exercițiul va fi organizat cu respectarea normelor privind prevenirea răspândirii noului coronavirus impuse de autorități la nivel central și local.
x x x
Detalii suplimentare pentru jurnaliștii care doresc să fie prezenți la exercițiul RAPID FALCON pot fi obținute accesând linkul: https://www.mapn.ro/cpresa/16815_exerci%C8%9Biul-comun-romano-american-rapid-falcon
Biroul presă