
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Zbor umanitar al Forțelor Aeriene Române
La sosirea aeronavei, în jurul orei 15.30, vor avea loc declarații de presã susținute de reprezentanți ai Ministerului Sãnãtãții și ai Ambasadei Germaniei la București.
Jurnaliștii interesați sã asiste la activitate vor fi așteptați joi, între orele 14.30-15.00, la sediul Bazei 90 Transport Aerian (din Strada Zborului nr. 1, Otopeni). Persoanã de contact: comandor Mihai Albu, tel. 0722.734.412.
Activitatea se va desfãșura cu respectarea strictã a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
MApN va transmite în direct, pe pagina de Facebook, sosirea aeronavei și va pune la dispoziția jurnaliștilor imagini de la momentul sosirii aeronavei și transferului echipamentelor în mijloacele de transport rutiere.
x x x
Militarii rãniți în Afganistan vor fi internați în Centrul de Asistențã Medicalã Multidisciplinarã pentru Militarii Rãniți în Teatrele de Operații din Spitalul Universitar de Urgenþã Militar „Dr. Carol Davila”, unde vor fi evaluați de o comisie medicalã.
În funcție de rezultatul investigațiilor clinice și paraclinice, pacienții vor beneficia de tratamente medicale de specialitate, asistențã și consiliere psihologicã și programe de recuperare neuromotorie postoperatorie, adaptate și individualizate la fiecare caz în parte.
Biroul presã