MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 30
Semestrul 2 în instituțiile militare de învãțãmânt

Instituțiile de învãțãmânt preuniversitar al Ministerului Apãrãrii Naționale (preșcolar, liceal și postliceal) au început de luni, 8 februarie, activitãțile și procesul educațional în formatul fațã în fațã, revenirea la cursuri a elevilor și cursanților fiind planificatã în mod eșalonat.

În ceea ce privește instituțiile de învãțãmânt superior militar, deciziile privind forma de reluare a cursurilor vor fi luate cu respectarea principiului autonomiei universitare, comandanții acestora, împreunã cu senatele universitare, urmând sã hotãrascã și sã comunice studenților militari, în timp util, modul de reluare a cursurilor dupã finalizarea sesiunii de examene și încheierea vacanței intersemestriale.

Studenții militari înmatriculați la universitãțile de medicinã din București și Târgu Mureș vor continua procesele universitare conform deciziilor senatelor universitare ale celor douã înstituții de învãțãmânt superior.

La întoarcerea în instituțiile de învãțãmânt, elevii și studenții vor fi testați pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, conform procedurilor în vigoare.

În toate instituțiile de învãțãmânt ale MApN au fost luate mãsuri pentru prevenirea și limitarea rãspândirii virusului SARS-CoV-2, iar Direcția medicalã monitorizeazã evoluția situației epidemiologice și coordoneazã activitãțile de testare de tip RT PCR a elevilor și studenților.