MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 73
Întrevederea secretarului de stat Simona Cojocaru cu ambasadorul Mexicului

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru a avut o întrevedere joi, 1 aprilie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu ambasadorul Statelor Unite Mexicane, José Guillermo Ordorica Robles, însoțit de noul atașat al apărării aero și naval la București, generalul-maior Rafael Lira Bensemann.

Pe timpul întrevederii au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, stadiul relațiilor bilaterale în domeniul apărării și perpectivele de dezvoltare a acestora, în special în domenii de interes comun precum cel naval și educațional.

Totodată, cei doi oficiali au abordat și aspecte privind situația de securitate internațională, convenind asupra necesității consolidării cooperării în sprijinul menținerii păcii.