MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 104
Manifestări dedicate Zilei Veteranilor de Război – 29 Aprilie

Ministerul Apărării Naționale organizează, în parteneriat cu Asociația „Alături de eroi”, împreună cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile, o serie de manifestări dedicate „Zilei Veteranilor de Război” – 29 aprilie, în București și în toate marile garnizoane din țară.

Astfel, vineri, 23 aprilie va fi demarată campania „Alături de veterani” prin lansarea site-ului https://veteraniiromaniei.mapn.ro, pagină dedicată veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial ce va reuni povești de viață, informații cu privire la evenimentele dedicate acestora, precum și mărturii din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Campania, inițiată împreună cu mediul de afaceri și societatea civilă, se va desfășura pe parcursul mai multor zile și va include o acțiune de distribuire a unor pachete cadou cu ocazia Sărbătorilor de Paști, pentru toți cei 2.610 veterani de război de pe teritoriul României, precum și pentru cei opt din Republica Moldova.

De asemenea, în această perioadă vor fi organizate vizite la veteranii de război, expoziții și mese rotunde dedicate participării Armatei României la cel de-Al Doilea Război Mondial, precum și întâlniri ale conducerii MApN cu veteranii.

Acțiunea de distribuire va fi precedată de o primă activitate de împachetare a cadourilor care va avea loc luni, 26 aprilie, la Sala Unirii din Alba-Iulia, unde vor fi pregătite cadourile pentru veteranii de război domiciliați în 15 județe din centrul și vestul țării. Cel de-al doilea eveniment de împachetare se va desfășura marți, 27 aprilie, la Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național, unde se vor pregăti cadourile pentru veteranii de război din municipiul București, județul Ilfov și din Republica Moldova, eveniment la care sunt așteptate să participe personalități marcante, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai mediului de afaceri, cultural, ai societății civile și tineri voluntari.

Pe parcursul aceleiași zile, la sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” din București, vor fi pregătite cadourile pentru veteranii de război din celelalte 25 de județe din zona de sud și est a României.

Distribuirea pachetelor către veteranii de război se va desfășura în perioada 27-30 aprilie. Echipele de distribuire a cadourilor în țară sunt constituite din personal al unităților militare din țară, sprijiniți de voluntari, membri ai asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale de profil. Membrii echipelor de distribuire vor fi testați pentru depistarea COVID-19 cu ajutorul unor teste rapide antigen puse la dispoziție de către organizatori.

Joi, 29 aprilie, ministrul apărării naționale și șeful Statului Major al Apărării vor participa la o întâlnire informală cu doi veterani de război, un elev de colegiu militar, un student militar și un militar-veteran al teatrelor de operații.

Ceremonia militară de depunere de coroane, jerbe sau buchete de flori, organizată cu ocazia sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război, va avea loc joi 29 aprilie, începând cu ora 8.30 la Monumentul Eroilor Patriei din București. De asemenea, ceremonii similare se vor desfășura, pe parcursul lunii aprilie, în țară și în străinătate, la opere comemorative, cimitire și monumente care omagiază sacrificiul militarilor români căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Totodată, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, cu sprijinul cadrelor militare din județele Alba, Mureș și Vâlcea și al voluntarilor, membri ai asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale de profil, derulează, în lunile aprilie și mai, activități de îngrijire a unor morminte și opere comemorative ale eroilor și veteranilor de război.

În același timp, Ministerul Apărării Naționale derulează campania „Voci de dincolo de Veac”, prin care sunt culese poveștile de viață ale veteranilor de război, proiect care are ca partener media Televiziunea Română, în vederea realizării unor materiale video cu caracter documentar.

Acțiunile dedicate Zilei Veteranilor de Război includ și transmiterea în direct, în seara zilei de joi, 29 aprilie, pe pagina de Facebook a MApN, a Slujbei Deniei celor 12 Evanghelii de la Biserica Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, la finalul căreia preotul militar va transmite un mesaj veteranilor de război.

Activitățile derulate în cadrul campaniei „Alături de veterani” vor fi organizate cu sprijinul Jidvei România (sponsor principal), RePatriot – Romanian Business Leaders, Fan Courier, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - CECCAR, Euromedia, DDS Diagnostic, Kandia, Bithat Solutions-Documenta, Pukka, IT Embassy, Omega Food și Neo Vision.

Toate activitățile desfășurate cu ocazia Zilei Veteranilor de Război se vor organiza cu respectarea măsurilor stabilite de autorități pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

* * *

La 29 aprilie se sărbătorește, în fiecare an, Ziua Veteranilor de Război, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007. În toate garnizoanele din țară au loc ceremonii militare și religioase la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociațiilor de veterani de război, spectacole și activități de îngrijire a monumentelor și cimitirelor eroilor.