
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Șeful Statului Major al Apărării, la reuniunile comitetelor militare ale NATO și UE
În cadrul întâlnirii NATO MC, din data de 18 mai, vor fi abordate teme privind perspectivele „NATO 2030”, angajamentele operaționale curente și planificarea operațiilor și misiunilor, concentrarea eforturilor pentru accentuarea aplicării măsurilor de asigurare, precum și provocările actuale din mediul de securitate.
Pe agenda ședinței EU MC, din data de 19 mai, sunt înscrise subiecte privind orientările în domeniul apărării din procesul de concretizare a Busolei Strategice, progresul realizat pe dimensiunea securității și apărării UE, inclusiv contribuția țărilor membre la structura de forțe și continuarea misiunilor sub mandatul Uniunii. Anul acesta, ședința coincide cu cea de-a XX-a aniversare a EU MC.
* * *
Comitetul Militar al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord este cea mai înaltă autoritate militară a NATO. Pe durata unui an, reuniunile la nivelul șefilor apărării se desfășoară, de regulă, de două ori la sediul NATO din Bruxelles și o dată într-o țară membră a Alianței.
Comitetul Militar al Uniunii Europene reprezintă cel mai înalt forum al Consiliului Uniunii Europene în domeniul Politicii Comune de Apărare și Securitate și este constituit din șefii apărării din statele membre. Liderii militari își armonizează pozițiile naționale și propun cursuri de acțiune în domeniul securității comune europene.
Biroul presă