MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 159
Evenimentul special „Mândru de părinții mei” cu prilejul Zilei internaționale a copilului

Ministerul Apărării Naționale a organizat, în perioada 27-31 mai, evenimentul special „Mândru de părinții mei”, dedicat copiilor personalului decedat sau rănit pe timpul participării la acțiuni militare.

Astfel, copiii cu vârsta de până la 14 ani ai eroilor Armatei României au primit cadouri oferite de reprezentanții Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului.

Având în vedere situația epidemiologică din țară, evenimentul s-a desfășurat sub forma unei campanii itinerante de-a lungul a cinci trasee, care au cuprins 38 de localități din țară, având ca punct de plecare Municipiul București și ca destinații finale localitățile Huși, Bistrița, Câmpulung Muscel, Babadag, Târgu Cărbunești și Timișoara.

„Dincolo de semnificațiile imediate, asociate Zilei de 1 Iunie - Ziua internațională a copilului, de valențele sale de sprijin familial și de afirmare a valorilor perene ale Armatei României, organizarea acestui eveniment continuă o frumoasă tradiție de manifestare a recunoștinței societății și a personalului Ministerului Apărării Naționale față de sacrificiul militarilor români, decedați sau răniți pe timpul participării la acțiuni militare și față de familiile greu încercate ale acestora. În această zi ne amintim de clipele frumoase ale copilăriei, retrăind-o prin ochii fiecărui copil”, a spus secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Marius Bălu.

Cadourile oferite copiilor au fost pregătite, la fel ca în anii anteriori, cu sprijinul Asociației de Caritate din Armata României „Camarazii”, lanțului de supermarket-uri Mega Image SRL și lanțului de magazine H&M.

* * *

Evenimentul special „Mândru de părinții mei”, ajuns la cea de-a XI-a ediție, se înscrie în seria activităților de sprijin și asistență socială desfășurată de Departamentul pentru relația cu Parlamentul și creșterea calității vieții personalului din Ministerul Apărării Naționale pentru copiii militarilor decedați sau răniți în acțiuni militare.