MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 170
Manifestări dedicate Zilei Eroilor

Ministerul Apărării Naționale desfășoară joi, 10 iunie, în marile garnizoane din țară, precum și la mausoleele eroilor și la cimitirele și parcelele de onoare, ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor, în cadrul cărora vor fi rostite simbolic nume ale eroilor poporului român căzuți la datorie în războaiele purtate de Armata României ori în misiuni executate în teatrele de operații.

Dintre locațiile importante unde vor fi organizate astfel de ceremonii, amintim: Monumentul Centenarului Independenței de la Calafat (în memoria eroilor căzuți în Războiul de Independență), Mausoleele de la Mărăști, Mărășești și Oituz – în județul Vrancea și de la Comana, județul Giurgiu (dedicate eroilor din Primul Război Mondial), Monumentele Ostașului Român de la Carei și de la Satu Mare – jud. Satu Mare, Monumentele Eroilor de la Păuliș – jud. Arad și de la Oarba de Mureș – jud. Mureș (care comemorează jertfa ostașilor căzuți în Al Doilea Război Mondial).

La activitățile organizate în memoria eroilor se vor alătura, în acest an, în premieră, mai multe instituții, astfel:

Ministerul Educației, prin intermediul inspectoratelor școlare, organizează și desfășoară programe dedicate Zilei Eroilor în instituțiile/unitățile de învățământ din subordine sau aflate în coordonare, de tipul lecții deschise, având ca tematică cultul eroilor, sau alte activități cultural-educative, după caz.

Ministerul Afacerilor Externe organizează - prin intermediul reprezentanțelor diplomatice românești sau oficiilor consulare - activități specifice pentru comemorarea eroilor români căzuți și înhumați pe teritoriul altor state: depuneri de coroane și, în unele locații, ceremonii religioase, pe timpul cărora vor fi rostite, simbolic, nume de eroi.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne va organiza ceremoniale militare și religioase, serviciul religios în unitățile și instituțiile militare de învățământ unde sunt lăcașuri de cult și va asigura ordinea publică la locul de desfășurare a activităților comemorative.

Autoritățile administrației publice locale vor organiza, în această zi, cu sprijinul și participarea garnizoanelor militare, cultelor religioase, asociațiilor de veterani și al altor organizații neguvernamentale, ceremonii de depuneri de coroane și jerbe de flori, în principal la mausoleele eroilor, precum și la cimitirele și parcelele de onoare, în care vor fi, de asemenea, rostite numele celor căzuți la datorie.

În București, manifestările vor avea loc după următorul program:

- Ora 10.00, la Cimitirul Israelit „Filantropia” va fi organizată o ceremonie de depuneri de coroane de flori.

- Ora 12.00, vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut (din Parcul Carol I), la Monumentul eroilor militari căzuți în misiune în teatre de operații și pe teritoriul României (Parcul Tineretului), la Monumentul Eroilor Patriei (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”), la Cimitirul Militar Ghencea și la Cimitirul Eroilor Revoluției.
În cadrul ceremoniei de la Mormântul Ostașului Necunoscut, pe lângă momentul religios „Ecleziastul” și recitarea poemului „Nu-l uitați”, de Nichita Stănescu, veterani de război, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și reprezentanți ai conducerii MApN vor rosti nume ale eroilor români, iar în semn de respect și prețuire, aeronave ale Forțelor Aeriene Române vor survola Parcul Carol I.

- Între orele 13.30 și 18.00, la același monument, persoanele care își vor exprima dorința de a-i omagia pe eroi o vor putea face în cadrul „Rostirii solemne a numelor eroilor români căzuți la datorie”.

- Începând cu ora 18.00, concert de muzică patriotică susținut de Muzica Reprezentativă a MApN, pe platoul din fața Mormântului Ostașului Necunoscut, Parcul Carol I.

- Ora 21.30, pe fațada Palatului Cercului Militar Național va fi realizată, cu sprijinul Asociației „Alături de Eroi”, o proiecție video mapping 3D dedicată Zilei Eroilor.

- Ora 21.40, militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
În mod simbolic, torțele detașamentului de militari ai Brigăzii 30 Gradă vor fi aprinse de veteranii răniți în teatrele de operații, membri ai Invictus România. În prealabil, aceștia vor aprinde o torță de la flacăra veșnică care arde la Mormântul Ostașului Necunoscut (ora 18.00) și se vor deplasa în alergare, aproximativ 20 de kilometri, pe traseul - Monumentul Eroilor căzuți la datorie în teatrele de operații și pe teritoriul României din Parcul Tineretului - Monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I” - Monumentul Eroilor Geniști din fața Palatului Cotroceni - Monumentul Eroilor Sanitari din Parcul Eroilor - Monumentul Eroilor Ceferiști din fața Gării de Nord - Arcul de Triumf de pe Șoseaua Pavel Kiseleff - Monumentul Eroilor Aerului de pe Bulevardul Aviatorilor – Palatul Cercului Militar Național (cu sosire la ora aproximativă 21.15).

- Ora 22.00, pe fațada Palatului Parlamentului (dinspre Piața Constituției) va avea loc o proiecție video mapping 3D dedicată eroilor României, eveniment realizat cu sprijinul Asociației „Alături de Eroi”, al Primăriei Municipiului București, prin CREART, și al Camerei Deputaților.

- Ora 22.30, la mormintele eroilor din Cimitirul de Onoare românesc Ghencea Militar vor fi depuse, de studenți ai Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, candele aprinse, panglici tricolore și coronițe de flori.

Ministerul Apărării Naționale îi invită pe cetățeni să participe la toate evenimentele de comemorare a eroilor, organizate cu sprijinul companiilor Jidvei, Next Generation Business SRL (nGeneration), Pink Post, Profi Rom Food (Profi), Trencadis, Optimeat, Bithat Solutions (Documenta), IT Embassy, Cima Data Analytics, Smart Construct Agency, Q-East Software, Pukka, Neo Vision.

* * *

În toate lăcașele de cult se vor trage clopotele la ora 12.00, iar în instituțiile publice și unitățile de învățământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei.

Toate manifestările prilejuite de Ziua Eroilor, în Capitală și în țară, se vor organiza și desfășura cu respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, stabilite de autoritățile naționale și locale, aplicabile la data desfășurării acestora.

Activitățile care vor fi organizate în străinătate se vor desfășura cu respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 stabilite de autoritățile naționale din statele respective.

* * *

Mai multe informații despre veteranii de război ai Armatei României pot fi găsite pe pagina oficială dedicată lor: https://veteraniiromaniei.mapn.ro/.

Lista eroilor căzuți la datorie în războaiele purtate de Armata României poate fi consultată pe pagina de internet a MApN: https://bit.ly/2T6VsgG.

* * *

În atenția jurnaliștilor!

Menționăm că pentru activitățile desfășurate la Mormântul Ostașului Necunoscut (din Parcul Carol I) Televiziunea Română va asigura, în calitate de „official broadcaster”, semnal de televiziune tuturor posturilor interesate, în mod gratuit, cu condiția menționării, pe parcursul întregii transmisiuni, într-un loc vizibil, a textului „Preluare TVR”. Persoană de contact pentru detalii tehnice: Laura Neagu, telefon 0723200878 și 0747069955, adresă de e-mail: laura.neagu@tvr.ro.

* * *

România a participat, începând cu anul 1877, la confruntări militare majore, desfășurate pe teritoriul național și în afara acestuia - Războiul de Independență, Al Doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial și, după 1990, la misiunile din teatrele de operații din Balcanii de Vest, Afganistan și Irak. Pierderile totale ale Armatei României în aceste acțiuni militare au fost estimate la peste 1,4 milioane de morți, răniți, dispăruți și invalizi.