MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 176
Prezentarea rezultatelor studiului „The Transatlantic Relationship and the Biden Administration – implications for EU and Romania”

Ministrul apărării naționale, Nicolae – Ionel Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, general – locotenent Daniel Petrescu, au participat marți, 22 iunie, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, la evenimentul destinat prezentării rezultatelor studiului „The Transatlantic Relationship and the Biden Administration–implications for EU and Romania”.

Proiectul de cercetare organizat, în perioada aprilie-iunie 2021, de Centrul de prevenire a Conflictelor și Early Warning (CPCEW), în colaborare cu fundația Konrad Adenauer, se circumscrie unui proces de reflecție mai amplu, la finele căruia organizațiile participante aspiră la un plus de cunoaștere în spațiul public cu privire la provocările și oportunitățile existente în relația transatlantică.

În deschiderea activității, alături de ministrul apărării naționale și de șeful Statului Major al Apărării, au avut cuvântul generalul de brigadă Dorin – Corneliu Pleșcan, comandantul (rectorul) Universității Naționale de Apărare „Carol I”, și Hans Martin Sieg, director al Konrad Adenauer Stiftung.

Rezultatele studiului au fost prezentate de președintele CPCEW – Iulian Chifu, directorul Institutului de Științe politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” – Dan Dungaciu, directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară – Carmen Rîjnoveanu și directorul CPCEW – Narciz Bălășoiu.

Studiul a abordat problematica transatlantică în reala sa complexitate, evidențiind setul de obiective, valori și principii pe care aliații le împărtășesc, fără însă a eluda asperitățile care trenează pe anumite teme cu detentă strategică.

Lansarea în dezbatere publică a acestui studiu de cercetare a fost sincronizată cu reuniunile la nivel înalt ce s-au derulat la mijlocul lunii iunie, precum Summitul NATO și Summitul UE-SUA de la Bruxelles.