MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 271
European-American Security Dialog: Black Sea Security Net Assessment

Ministerul Apărării Naționale și centrele de studii avansate „New Strategy Center” din România și „Center for the Study of the New Generation Warfare” din Statele Unite au organizat, în parteneriat, în perioada 1-2 octombrie, conferința „European-American Security Dialog: Black Sea Security Net Assessment”. Evenimentul a avut ca temă consolidarea dialogului transatlantic strategic pentru creșterea securității în regiunea Mării Negre.

Pe parcursul sesiunilor de lucru au fost analizate subiecte referitoare la contextul strategic, riscurile și amenințările specifice Bazinului Mării Negre, precum și la opțiunile de apărare în context național și aliat, cu accent pe modul de diminuare a vulnerabilităților și creștere a rezilienței. Totodată, discuțiile au avut în vedere întărirea solidarității transatlantice, consolidarea profilului României și intensificarea cooperării în plan militar, la nivelul NATO și al UE.

Participanții la conferință au asistat, în raionul Mahmudia din zona Deltei Dunării, la un exercițiu naval cu trupe în teren, evenimentul de instruire fiind executat de structuri ale Flotilei Fluviale, Regimentului 307 Infanterie Marină, Centrului 39 Scafandri și Grupului 256 Elicoptere.

***

Conferința „European-American Security Dialog”, aflată la a doua ediție în țara noastră (prima, în 2019), încurajează schimbul de opinii între reprezentanții statelor din flancul estic al NATO și cei ai instituțiilor cu responsabilități în domeniul securității și apărării naționale. Evenimente similare, în cadrul acestei inițiative, au avut loc, în ultimii ani, în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Suedia, temele abordate fiind provocările de securitate din zona baltică și a părții nordice a flancului estic aliat.