MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 286
Exercițiul „CETATEA 2021”

Ministrul apărării naționale, Nicolae – Ionel Ciucă, a participat joi, 14 octombrie, la Ziua Distinșilor Vizitatori a exercițiului „CETATEA 2021”, desfășurată la sediul Comandamentului comunicațiilor și informaticii din București. La activitatea de astăzi au participat și locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, generalul - locotenent Dumitru Scarlat, șefii categoriilor de forțe și ai comandamentelor de sprijin.

Anul acesta, exercițiul „CETATEA” se desfășoară în perioada 4 – 15 octombrie, în mai multe locații din țară, cu participare din partea structurilor de comunicații și informatică și de apărare cibernetică din Armata României, structurilor din sistemul național de apărare și a unui detașament din Republica Moldova.

Obiectivul exercițiului este acela de a asigura serviciile de comunicații, informatică și apărare cibernetică în sprijinul executării comenzii și controlului structurilor participante. Activitățile se bazează pe un scenariu fictiv care permite testarea capacității de monitorizare, detecție și reacție la atacuri cibernetice utilizându-se atât capabilitățile tehnice, cât și procedurile de gestionare și răspuns la incidente de securitate cibernetică.

„Pe timpul acestor exerciții putem constata rodul muncii inginerilor și tehnicienilor din arma comunicații și informatică, efort la care s-a adăugat în ultima perioadă de timp și componenta de apărare cibernetică. Ceea ce am putut vedea în mod deosebit în ultimii 3-5 ani este cât se poate de îmbucurător. Constatăm o evoluție pozitivă evidentă, dezvoltările tehnice pe care au reușit să le implementeze specialiștii armatei în IT&C în tot ceea ce înseamnă soluțiile de comandă și control sunt la un nivel de modernizare pe care îl așteptam de mult timp, îndeosebi din perspectiva faptului că am asumat standarde specifice atunci când am devenit parte a NATO.

Ce am vazut astazi la Exercițiul „Cetatea” îmi conferă o satisfacție și pentru că am remarcat entuziasmul și, în mod deosebit, dedicarea și pasiunea cu care inginerii și tehnicienii militari au reușit să găsească soluții pentru tot ceea ce înseamnă problematica dificilă a arhitecturii de comandă, control și informatică în Armata României”, a precizat ministrul Ciucă.

***

„CETATEA” este un exercițiu tehnic care asigură antrenarea structurilor de comunicații și informatică pentru planificarea și realizarea sprijinului de specialitate necesar asigurării schimbului informațional la nivel strategic, operațional și tactic, într-un mediu de lucru federalizat și într-un spațiu cibernetic ostil.