
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Secretarul de stat pentru politica de apãrare, planificare și relații internaționale la evenimentul „The participation of women in peace and security missions”
În cadrul evenimentului, au luat cuvântul locțiitorul Comandantului Comandamentului Forțelor Aliate Întrunite Napoli (JFC NAPLES), generalul-locotenent Joe Paul (Forțele Armate Canadiene) și directorul Institutului Român pentru Pace (PATRIR), Kai F. Brand-Jacobsen, iar primul ambasador al Canadei pentru Femeile, Pace și Securitatea, Jacqueline O’Neill, a transmis un mesaj video.
În intervenția sa, secretarul de stat pentru politica de apãrare, planificare și relații internaționale a evidențiat câteva din realizãrile Ministerului Apãrãrii Naționale pentru implementarea Rezoluției Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite 1325/2000 precum și promovarea și susținerea accesului echitabil și echilibrat al femeilor și bãrbaților, personal militar și civil, la toate nivelurile ierarhice. De asemenea, a fãcut referire la demersurile privind încurajarea participãrii personalului feminin la selecțiile pentru misiunile de menținere a pãcii.
„Aspectul egalitãții de gen nu trebuie privit doar ca un slogan sau ca un subiect la modã pe rețelele sociale, ci ca pe o obligație de a acționa și de a crea politici concrete în sprijinul acestei teme majore”, a subliniat Simona Cojocaru.
Demnitarul român a mulțumit ambasadorului Annick Goulet pentru gãzduirea acestui eveniment și a transmis aprecieri pentru eforturile Canadei în susținerea la nivel global a inițiativelor privind Femeile, Pacea și Securitatea.
La activitate au participat și ambasadori din Austria, Brazilia, Croația, Estonia, Liban, Lituania, Peru și Suedia.
Biroul presã