MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 308
Întâlnirea șefului Statului Major al Apãrãrii cu comandantul Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli

Șeful Statului Major al Apãrãrii, generalul-locotenent Daniel Petrescu, s-a întâlnit miercuri, 27 octombrie, la sediul Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est, cu comandantul Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli (JFCNP), amiralul Robert Burke, cu ocazia participãrii oficialului NATO la exercițiul Noble Blueprint 21, organizat de JFCNP în România, în perioada 26 – 28 octombrie.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre situația de securitate din regiunea Mãrii Negre, au evaluat nivelul de instruire din acest an, analizând totodatã și stadiul implementãrii mãsurilor NATO de creștere a capacitãții de reacție și descurajare în partea de sud a flancului estic aliat. De asemenea, în contextul desfãșurãrii exercițiului Noble Blueprint 21, agenda întâlnirii a inclus activitãți de evaluare a procesului de planificare a apãrãrii colective prin integrarea planificãrii naționale și identificarea aspectelor operaționale necesare dezvoltãrii ulterioare a acestui proces.

Generalul-locotenent Daniel Petrescu a apreciat cooperarea dintre JFCNP și structurile aliate dislocate pe teritoriul național, cât și colaborarea dintre JFCNP și Comandamentul Forțelor Întrunite din România, pe timpul activitãților comune de instruire. „Anul 2021 este un vârf al pregãtirii în țara noastrã și datoritã numeroaselor exerciții pe care JFCNP le-a planificat și organizat și în cadrul cãrora un rol important a fost jucat de Forțele Armate Române. Noble Blueprint 21 este un alt eveniment major de instruire din acest an care urmãrește consolidarea coeziunii dintre aliați ca urmare a cunoașterii reciproce realizate înainte de apariția nevoii de a acționa în format aliat, așa cum spune moto-ul acestui exercițiu, know each other before we need each other”, a declarat șeful Statului Major al Apãrãrii.

Programul vizitei amiralului Robert Burke cuprinde executarea unor misiuni de recunoaștere terestrã și aerianã în zona de est a țãrii, vizite la unitãți din arhitectura defensivã aliatã din țara noastrã și discuții cu responsabili militari români și aliați care urmãresc sincronizarea acțiunilor din plan național cu cele din cadru aliat.

Exercițiul Noble Blueprint 21, condus de comandantul Comandamentului Forțelor Aliate Întrunite al NATO de la Napoli, amiralul Robert P. Burke (SUA) se va încheia la Constanța, marcând astfel importanța asigurãrii securitãții și stabilitãții în regiunea Mãrii Negre, prin consolidarea posturii de apãrare colectivã a statelor NATO, pe flancul estic.

***

Exercițiul Noble Blueprint 21 face parte din programul de instruire în context întrunit, destinat consolidãrii mãsurilor de apãrare colectivã a NATO. Noble Blueprint 21 contribuie la consolidarea bazei informative a comandanților structurilor operaționale și tactice ale NATO, pentru sincronizarea procedurilor și creșterea capacitãții aliate de reacție. La exercițiu participã conducãtori ai unor structuri militare aliate, precum și conducãtori ai unor structuri militare din România și Bulgaria.