MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 309
Exercițiul Forțelor pentru Operații Speciale „JUNCTION STRIKE 21”

În perioada 1-12 noiembrie, în facilități de instruire ale Armatei României și în zonele din vecinătatea localităților Reghin, Brădet, Miercurea Ciuc, Mihail Kogălniceanu și Sângiorgiu de Mureș se va desfășura exercițiul Forțelor pentru Operații Speciale JUNCTION STRIKE 2021 (JUST 21).

Astfel, peste 800 de militari români, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene și navale, împreună cu circa 150 de militari străini din țări aliate sau partenere (Georgia, Grecia, Marea Britanie, Republica Moldova, Polonia, Portugalia și Statele Unite ale Americii) se vor antrena pe baza unui scenariu fictiv, asociat războiului hibrid, în cadrul unor structuri de nivel operativ și tactic, în format multinațional și interinstituțional.

Scopul principal al JUST 21 este certificarea a două ținte de capabilități NATO - un Grup Maritim de Forțe pentru Operații Speciale și Comandamentul de Componentă de Operații Speciale – dar va permite, totodată, testarea nivelului de pregătire atins de personalul de conducere și de cel de execuție din structurile de forțe pentru operații speciale aflate în subordinea Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale al Armatei României.

Exercițiul urmărește, de asemenea, dezvoltarea interoperabilității în rândul structurilor participante, prin planificarea și executarea de misiuni și operații întrunite specifice forțelor pentru operații speciale, armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinațional, toate acestea având ca finalitate promovarea securității regionale, în special în zona Mării Negre.

* * *

În cadrul exercițiului JUST 21 vor avea loc mai multe secvemțe la care presa va avea acces, astfel:

- „Media Day” pentru exercițiul Grupului Maritim de Operații Speciale, în Portul militar Mangalia, județul Constanța, luni, 1 noiembrie, începând cu ora 13.00.
- „Media Day” pentru activitățile de instruire din poligonul Sângiorgiu de Mureș, județul Mureș, organizată de operatorii FOS din cadrul unui Grup Terestru de Operații Speciale, joi, 4 noiembrie, începând cu ora 14.00.
- „Media Day” pentru activitățile de instruire din poligonul Cheia, județul Brașov, organizată de operatorii FOS din cadrul unui Grup Terestru de Operații Speciale, împreună cu parteneri din Republica Moldova și Georgia, joi, 11 noiembrie, începând cu ora 11.00.

În atenția jurnaliștilor care doresc să participe la activitățile mai sus menționate:

- Vă rugăm ca datele de contact (nume, prenume, CNP, entitatea media, numărul carului de reportaj), precum și activitatea pentru care se dorește acreditarea să fie transmise până sâmbătă, 30 octombrie, ora 18.00, pe adresele de e-mail: socom@mapn.ro și aivanof@mapn.ro.
- Accesul în zonele exercițiului se va face pe baza cărții de identitate, a legitimației de presă și a prezentării certificatului digital UE privind COVID-19.
- Din motive de securitate sanitară și pentru limitarea numărului de participanți la activitate, vă rugăm ca echipele să fie compuse din maxim doi reprezentanți pentru fiecare instituție media.
- Pe toată durata activităților este obligatorie purtarea măștii de protecție.

Persoană de contact - Mr. Ivanof Alexandru, telefon 0771.214.125.