MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 332
Participarea secretarului de stat pentru politica de apãrare, planificare și relații internaționale la Consiliul Afaceri Externe în formatul miniștrilor apãrãrii din statele membre ale UE

Secretarul de stat pentru politica de apãrare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a participat, în zilele de 15 și 16 noiembrie, la Bruxelles, la Reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) în formatul miniștrilor apãrãrii din statele membre ale Uniunii Europene.

În cadrul sesiunii comune a miniștrilor apãrãrii și a miniștrilor de externe, din data de 15 noiembrie, a avut loc o primã dezbatere a proiectului Busolei Strategice. Prin acest document, statele membre își propun consolidarea dimensiunii de securitate și apãrare, prin oferirea unor elemente de direcționare cu privire la modalitãțile de rãspuns la amenințãrile și provocãrile cu care se confruntã.

Secretarul de stat pentru politica de apãrare, planificare și relații internaționale a susținut importanța acestui viitor instrument de orientare a acțiunii UE în domeniul securitãții și apãrãrii și a subliniat importanța unei abordãri ambițioase, dar pragmatice și realiste în același timp.

De asemenea, Simona Cojocaru a exprimat sprijin pentru consolidarea capacitãții Uniunii de a rãspunde la crize externe, prin optimizarea instrumentelor existente, într-o manierã complementarã cu NATO. De asemenea, a evidențiat importanța rezilienței, inclusiv în ceea ce privește sprijinul acordat de forțele armate autoritãților civile, în situații de urgențã, dar și importanța susținerii partenerilor din vecinãtatea esticã și din Balcanii de Vest în consolidarea propriei reziliențe. Referitor la parteneriate, secretarul de stat a menționat importanța unei relații transatlantice solide și a consolidãrii cooperãrii și coordonãrii dintre UE și NATO.

În cea de-a doua zi a reuniunii, dezbaterile au debutat cu o prezentare a evoluțiilor privind o serie de aspecte curente. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, a prezentat stadiul actual al operației EUFOR Althea, ca urmare a prelungirii mandatului operației în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, evoluțiile privind inițiativa Prezențelor Maritime Coordonate, progresele înregistrate în domeniul mobilitãții militare și stadiul actual al PESCO. Tot la acest punct, a fost discutatã și situația de la granița Belarusului cu Polonia, Lituania si Letonia, prilej cu care a fost transmis un mesaj de solidaritate și a fost reconfirmatã determinarea statelor membre de a nu permite utilizarea migrației ca instrument hibrid de presiune asupra Uniunii Europene.

Discuțiile au continuat cu o sesiune dedicatã misiunilor militare de instruire ale Uniunii Europene, în cadrul cãreia miniștrii apãrãrii și reprezentanții acestora au dezbãtut modalitãți privind creșterea eficacitãții lor, în baza lecțiilor învãțate în teatrele de operații.

Reprezentantul român a susținut importanța consolidãrii misiunilor de instruire ale UE, într-o manierã realistã, acesta fiind un element esențial al menținerii credibilitãții acțiunii externe.

Forțele armate române participã în EUTM Mali, EUTM RCA, EUTM Somalia și, începând de anul viitor, România va contribui cu personal și în cadrul EUTM Mozambic. În același timp, împreunã cu alte state membre, țara noastrã a apreciat oportunitatea evaluãrilor privind posibilitatea lansãrii unei misiuni de pregãtire și asistențã a UE în sprijinul Ucrainei, ca rãspuns la solicitarea administrației de la Kiev de reformare a sistemului de educație militarã din aceastã țarã.

În cadrul prânzului de lucru, la care a participat și Secretarul General al NATO, a fost reluatã dezbaterea privind situația din Belarus și Ucraina, cu accent pe necesitatea coordonãrii eforturilor celor douã organizații în aceste regiuni. În continuare, a avut loc un schimb de idei privind cele douã procese de reflecție – Busola Strategicã a UE și revizuirea Conceptului Strategic al NATO. De asemenea, au fost dezbãtute modalitãți vizând consolidarea cooperãrii între cele douã organizații, inclusiv în perspectiva unei potențiale noi declarații privind cooperarea UE-NATO. Evoluțiile recente au arãtat necesitatea coordonãrii pe o serie de teme de interes comun - reziliența, tehnologiile emergente și disruptive, precum și aspectele climatice cu impact asupra domeniului apãrãrii.

Secretarul de stat Cojocaru a evidențiat oportunitatea pe care definirea Busolei Strategice și revizuirea Conceptului Strategic al NATO o prezintã, pentru a reflecta în mod corespunzãtor complementaritatea dintre UE și NATO, precum și direcționãri privind modalitãțile prin care cooperarea și coordonarea dintre cele douã organizații poate fi eficientizatã. În context, oficialul român a exprimat susținere fermã pentru adoptarea unei noi declarații comune privind cooperarea UE-NATO, indicând reziliența ca domeniu în care cooperarea practicã este esențialã.

În marja reuniunii CAE, secretarul de stat pentru politica de apãrare, planificare și relații internaționale, a participat marți, 16 noiembrie, la reuniunea Comitetului Director al Agenției Europene de Apãrare (EDA) în formatul miniștrilor apãrãrii din statele membre ale UE.

În cadrul întrevederii, au fost discutate posibilitãțile de consolidare a rolului EDA în eforturile de stimulare a inovãrii și promovare a oportunitãților de colaborare în domeniul tehnologiilor viitorului la nivelul UE. În acest context, a fost evidențiatã importanța sprijinului pe care Agenția îl acordã statelor membre în implementarea inițiativelor dedicate inovãrii în domeniul apãrãrii, acționând ca instrument de prioritizare în ceea ce privește dezvoltarea capabilitãților de apãrare ale viitorului și ca interfațã în relația cu instituțiile și agențiile UE.

Secretarul de stat pentru politica de apãrare, planificare și relații internaționale a comunicat sprijinul României pentru rolul asumat de EDA în domeniul inovãrii, având în vedere necesitatea ca Uniunea Europeanã sã menținã avansul tehnologic fațã de competitori. De asemenea, Simona Cojocaru a subliniat necesitatea ca nivelul de ambiție asociat demersurilor EDA în domeniul inovãrii sã fie corelat cu resursele avute la dispoziție, inclusiv prin coordonarea eforturilor cu Comisia Europeanã și asigurarea complementaritãții cu inițiativa similarã lansatã la nivelul NATO (Defence Innovation Accelerator for the North Atlantic - DIANA).