
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre ale UE
Activitatea a debutat cu o cină de lucru, la care au luat parte reprezentanți ai NATO, ONU și ai Parlamentului European, în cadrul căreia au fost discutate provocările determinate de interferențele actorilor statali și non-statali în teatrele de operații ale UE.
Miniștrii apărării au evidențiat impactul negativ al unor grupări precum Grupul Wagner în zone de interes strategic pentru Uniunea Europeană - Ucraina, Libia, Republica Centrafricană și, cel mai recent, în Mali. De asemenea, Secretarul general al NATO a prezentat principalele concluzii rezultate în urma desfășurării Consiliului NATO – Rusia.
În intervenția sa, ministrul Dîncu a evidențiat, de asemenea, influența negativă în zone de conflict a Grupului sus-menționat, fapt care contribuie la deteriorarea situației de securitate și care are un efect destabilizator, interferând cu eforturile operaționale ale UE. De asemenea, oficialul român a subliniat importanța cooperării strânse și a dialogului cu NATO și ONU, cât și a sinergiilor dintre eforturile operaționale în vederea combaterii efectelor negative ale interferențelor acestor actori, exprimând sprijinul României pentru aceste eforturi.
În cea de-a doua zi a reuniunii, dezbaterile au debutat cu o sesiune privind problemele de actualitate, în cadrul căreia miniștrii apărării au discutat despre situația de securitate din Ucraina și de la granița acestui stat cu Federația Rusă, generată de desfășurarea masivă a trupelor rusești, inclusiv prin prisma rezultatelor vizitei recente a Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, în Ucraina.
În intervenția sa, ministrul Dîncu a reiterat îngrijorarea cu privire la consolidarea prezenței militare ruse în vecinătatea estică, apreciind că, alături de alte acțiuni hibride, astfel de acțiuni fac parte dintr-o strategie mai amplă a Federației Ruse vizând creșterea influenței în zonele de interes, concomitent cu limitarea parcursului european al statelor din vecinătatea sa. Oficialul român a evidențiat și importanța cooperării și coordonării cu NATO și SUA în vederea detensionării situației din zonă.
Discuțiile au continuat cu o sesiune dedicată domeniilor strategice de interes pentru Uniunea Europeană (maritim, cibernetic, spațiu), în care se înregistrează o accentuare a competiției globale. Miniștrii s-au axat pe provocările asociate domeniului spațial, inclusiv prin prisma amenințărilor curente și viitoare și a capabilităților necesare, având în vedere și procesul de reflecție privind Strategia spațială a UE în domeniul securității și apărării.
Ținând cont de amplificarea amenințărilor provenite din spațiul cosmic și de emergența tehnologiilor care permit suprapunerea activităților civile cu cele militare, ministrul român al apărării a susținut importanța rolului Centrului Satelitar al Uniunii Europene (EU SatCen) în dezvoltarea capacității UE de a acționa în domeniul spațial, acesta fiind un instrument important pentru fundamentarea proceselor de planificare și luare a deciziilor la nivel european.
Reuniunea s-a încheiat cu o sesiune comună a miniștrilor apărării și miniștrilor de externe dedicată Busolei Strategice. Dezbaterile au avut ca bază varianta revizuită a documentului, miniștrii oferind direcționări politice în vederea negocierilor ulterioare ale textului în cadrul formatelor de lucru ale Consiliului. Statele membre au evidențiat importanța agreării, în luna martie a acestui an, a unui document ambițios, dar realist în același timp, ce va ghida eforturile UE în dezvoltarea palierului securității și apărării în următorii 5-10 ani.
În context, ministrul Dîncu a apreciat rolul acestui instrument, subliniind importanța consolidării capacității de acțiune a UE în complementaritate cu NATO. Oficialul român a subliniat relevanța reflectării corespunzătoare a situației de securitate din vecinătatea estică a Uniunii cu implicații în domeniul apărării și securității, în special în regiunea Mării Negre, care trebuie să rămână o zonă de interes strategic pentru UE.
De asemenea, în marja reuniunii, ministrul apărării naționale a avut o întrevedere cu ministrul francez al Forțelor Armate, Florence Parly, în vederea discutării problematicilor de pe agenda bilaterală, în context aliat și UE.
Biroul presă