MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 446
CONDUCEREA M.Ap.N. CONTINUĂ VIZITA ÎN TEATRELE DE OPERAȚII

„Avansările în armată îi vor avea în vedere în primul rând pe militarii care au performanțe în misiuni internaționale”, le-a spus ministrul apărării naționale, Teodor Atanasiu, militarilor Batalionului 151 Infanterie, „Lupii Negri”, pe care i-a vizitat astăzi, împreună cu șeful Statului Major General, general dr. Eugen Bădălan, la Kandahar, în Afganistan. „La întoarcerea în țară puteți fi printre primii militari înaintați în grad”, a adăugat Atanasiu.

Ministrul Atanasiu și generalul Bădălan au vizitat tabăra lupilor negri, au servit masa împreună cu aceștia și au răspuns întrebărilor puse de militarii ieșeni. În cadrul discuțiilor, generalul Bădălan le-a spus că, potrivit proiectului legii privind statutul soldaților și gradaților voluntari, tinerii care optează pentru cariera militară și au participat la misiuni internaționale ca militari angajați prin contract vor avea avantajul că stagiul efectuat în teatrele de operații va echivala cu pregătirea de specialitate într-o școală militară.
Astfel, militarii care sunt acum în misiune ar putea fi admiși în corpul subofițerilor sau al maiștrilor militari, cu condiția să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat.

Ministrul apărării a adăugat că acest proiect de lege face parte dintr-un pachet legislativ care mai cuprinde proiecte referitoare la reconversia profesională și la salarizarea personalului militar și civil. De asemenea, Atanasiu a menționat că pentru militarii voluntari, care trebuie să părăsească sistemul la 36 de ani, se caută soluții alternative, cum ar fi încheierea de contracte pentru angajarea lor în alte instituții de stat.

Cu ocazia vizitei la Kandahar, ministrul Atanasiu a avut o întrevedere cu guvernatorul Assadullah al provinciei Kandahar și cu locotenent-colonelul Bertrand Ges, comandantul Task Force “Gun Devil“, în cadrul căreia acționează militarii ieșeni.

Din delegația M.Ap.N. aflată în vizită în teatrele de operații mai fac parte Ioan Ion, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Armamente din cadrul M.Ap.N., și Mihai Stănișoară, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților, generali și ofițeri din M.Ap.N.

Informații suplimentare (foto, audio, video) pot fi accesate pe site-ul www.mapn.ro.