Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a participat vineri, 28 ianuarie, în sistem videoconferință, la reuniunea șefilor Apărării în cadrul Comitetului Militar al Uniunii Europene.
Activitatea a avut un caracter informal și a vizat, în principal, discuții privind dezvoltarea capabilităților de dislocare rapidă și a inventarului de metode al UE pentru combaterea amenințărilor hibride.
Șefii Apărării au apreciat progresul realizat pe linia elaborării Busolei Strategice, un instrument care va stimula coerența dintre inițiativele în domeniul apărării și va oferi direcționări clare privind implementarea nivelului de ambiție, derivat din Strategia Globală a UE.
Pe timpul dezbaterilor, șeful Statului Major al Apărării a salutat întărirea rolului NATO ca garant al securității colective în Europa și creșterea rolului UE pe scena globală, idei prezente în ediția revizuită a proiectului Busolei Strategice care, după adoptare, va constitui un document esențial de orientare a Politicii Comune de Apărare și Securitate a Uniunii Europene.
***
Comitetul Militar al Uniunii Europene reprezintă cel mai înalt forum al Consiliului Uniunii Europene în domeniul Politicii Comune de Apărare și Securitate și este constituit din șefii apărării din statele membre. Liderii militari își armonizează pozițiile naționale și propun cursuri de acțiune în domeniul securității comune europene.