MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 449
Ceremonii de deschidere a noului an universitar

În instituții de învățământ din cadrul Ministerului Apărării Naționale se vor desfășura ceremonii de deschidere a anului universitar 2005-2006, după cum urmează:

• Vineri, 30 septembrie a.c., de la ora 10.00, la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, din Brașov, cu acest prilej aniversându-se și 10 ani de funcționare a instituției în actuala structură.

• Sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 9.00, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, pe esplanada din fața Monumentului Eroilor Patriei. Cu această ocazie va fi dezvelită o efigie a regelui Carol I. Pentru acreditare se va lua legătura cu maiorul Daniel Marin, tel. 319.48.80, interior 311; fax 319.59.60.


• Luni, 3 octombrie:
o de la ora 8.30, la Academia Tehnică Militară, din București;
o de la ora 8.40, la Academia Forțelor Terestre, din Sibiu;
o de la ora 10.00, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, din Constanța.

La festivități au fost invitați să participe reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării Naționale, ai autorităților locale și centrale, precum și ai asociațiilor veteranilor de război și cadrelor militare în rezervă și în retragere.