MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 57
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale la deschiderea Forumului ,,US-Romanian Defense, Communications and Cybersecurity”

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a participat, miercuri, 23 februarie, la deschiderea Forumului ,,US-Romanian Defense, Communications and Cybersecurity” organizat de Consiliul de afaceri americano-român (AMRO) la București.



 



În prezența președintelui AMRO, Eric Stewart, și a reprezentanților companiilor americane, oficialul român a salutat organizarea celei de-a IV-a reuniuni, într-un an în care România marchează 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic cu SUA, dar și într-un context regional de securitate tensionat. A subliniat, astfel, importanța pe care România o acordă dezvoltării capabilităților militare și rezilienței, evidențiind rolul esențial al investitorilor și companiilor americane în obținerea acestui deziderat.



 



Întâlnirea de astăzi arată rolul esențial al Parteneriatului Strategic pe care România îl are cu Statele Unite ale Americii, în acest context de securitate complex și instabil. Recenta decizie a administrației de la Washington de a trimite trupe pe flancul Estic, inclusiv în România, este o dovadă a acestui angajament” a afirmat secretarul de stat.