MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 98
Întrevederea ministrului apãrãrii naționale cu ambasadorul Republicii Federale Germania

Ministrul apãrãrii naționale, Vasile Dîncu, a avut miercuri, 9 martie, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Federale Germania, Peer Gebauer, la sediul Ministerului Apãrãrii Naționale.



 



Pe parcursul întâlnirii au fost discutate principalele coordonate ale cooperãrii militare bilaterale, fiind reliefat stadiul excelent al colaborãrii dintre cele douã state, inclusiv în domeniul apãrãrii. De asemenea, a fost evocatã cooperarea dintre România și Germania, în format NATO și UE, în contextul actual de securitate, cu accent pe postura aliatã de descurajare și apãrare, cât și pe eforturile de proiectare a stabilitãții, respectiv pe aspecte referitoare la cooperarea în cadrul inițiativelor Uniunii Europene în domeniul apãrãrii.



 



De asemenea, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii pe fondul deteriorãrii accentuate a situației de securitate din regiune, generatã de invazia Federației Ruse în Ucraina. În context, ministrul apãrãrii naþionale și-a exprimat aprecierea pentru angajamentul Germaniei în implementarea mãsurilor de descurajare și apãrare dedicate flancului estic aliat, în particular în zona Mãrii Negre, evidențiind participarea Forþelor Aeriene Germane la misiunile de poliþie aerianã consolidatã (eAP) în România, inclusiv în anul 2022.



 



Oficialul român a evidenþiat importanța continuãrii desfãșurãrii în comun a exercițiilor bilaterale și multinaționale, atât în România, cât și în Germania, precum și sporirea cooperãrii în domeniul instruirii și educației, al medicinei militare și al apãrãrii cibernetice.     



 



La finalul întrevederii, ambele pãrți au convenit asupra necesitãții menținerii unui dialog bilateral constant, în sprijinul implementãrii cât mai eficiente a proiectelor comune în domeniul apãrãrii asumate atât în context bilateral, cât și aliat.