MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 109
Convorbire a ministrului apărării naționale cu omologul ucrainean

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a avut luni, 14 martie, o convorbire, prin videoconferință, cu omologul ucrainean, Oleksii Reznikov, în contextul situației de securitate determinată de războiul declanșat de Federația Rusă asupra Ucrainei în data de 24 februarie a.c.



 



Pe timpul convorbirii au fost abordate evoluțiile dinamice ale situației de securitate din Ucraina, fiind evidențiat curajul armatei ucrainene în a lupta pentru țara lor.



 



Ministrul român al apărării a reiterat solidaritatea cu poporul ucrainean, susținerea totală și necondiționată a independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în granițele recunoscute la nivel internațional. În context, oficialul român a menționat eforturile autorităților și societății civile din România pentru acordarea sprijinului necesar populației ucrainene refugiate în urma agresiunii militare a Federației Ruse.



 



Ministrul Vasile Dîncu a evidențiat operaționalizarea, la Suceava, a unui hub umanitar, un centru logistic de stocare și distribuire a ajutoarelor pentru acordarea asistenței umanitare către Ucraina.



 



Ministrul ucrainean al apărării a mulțumit părții române pentru sprijinul acordat până în prezent, inclusiv pentru umanitatea manifestată de poporul român față de refugiații ucraineni, subliniind faptul că, în situația actuală, orice ajutor este necesar și binevenit.